Cutremur în Maroc. Mecanismul tectonic care a provocat seismul de vineri noapte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu o magnitudine de 6,8, seismul de azi-noapte din Maroc este un cutremur mare. Ne-am aștepta la foarte puține cutremure de această magnitudine pe Pământ în orice an. În plus, Marocul nu este chiar locul unde se produc de obicei, scrie corespondentul științific al BBC, Jonathan Amos.

Hartă care arată unde a avut loc cutremurul Foto EPA EFE
Hartă care arată unde a avut loc cutremurul Foto EPA EFE

Principalul factor tectonic din spatele cutremurului din Maroc este coliziunea dintre plăcile care poartă continentele european și african.

Cea mai mare parte a activității seismice din acestă ciocnire geologică lentă (4 mm/an) are loc mai la est, în Mediterana, în jurul Italiei, Greciei și spre Turcia.

Acest cutremur va fi legat de forfecarea care continuă să împingă în sus Munții Atlas.

Din punct de vedere istoric, nu a existat vreun seism mai mare decât un cutremur cu magnitudinea 6,0 pe o rază de 500 km de epicentrul de vineri seară, de dinainte de 1900.

Această lipsă de familiaritate cu astfel de fenomene majore are consecințe.

În rândul populației, puțini își amintesc de cutremure daca acestea sunt mici de obicei, iar gradul de pregătire pentru un dezastru, în cazul acestei societăți, este foarte slab. De asemenea, se întâmplă adesea ca cutremurele care au loc noaptea să aibă un număr mai mare de morți, deoarece este mai probabil ca oamenii să se afle în interiorul clădirilor care se prăbușesc. Acesta a avut loc la ora locală 23:11, când mulți oameni ar fi trebuit să doarmă.

US Geological Survey folosește un model care estimează amploarea probabilă a victimelor și a pierderilor economice. Acesta sugerează că, în cazul acestui eveniment, numărul de morți ar putea fi de ordinul sutelor sau al miilor.

Ar trebui să ne pregătim pentru ca numărul actual să crească. De asemenea, ar trebui să fim atenți la replicile ulterioare. Ca regulă generală, ne putem aștepta la una cu o magnitudine mai mică decât cea a șocului principal. Dar chiar și cutremurele mai mici riscă să dărâme clădiri deja avariate.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite