Marea Britanie: Retragerea din Afganistan va permite economii de aproape 3 miliarde de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Retragerea trupelor britanice din Afganistan până la sfârșitul anului 2014 va permite Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord să economisească 2,4 miliarde de lire (2,9 miliarde de euro). Afirmația a fost făcută miercuri de ministrul britanic de Finanţe, George Osborne, în cursul prezentării unui nou buget de austeritate, transmite AFP.

„După cum i-a spus clar premierul britanic (David Cameron) preşedintelui american (Barack Obama) săptămâna trecută, forţele britanice vor înceta să lupte până la finalul anului 2014", a afirmat ministrul adresându-se Parlamentului, notează Agerpres.

O parte din economiile realizate (100 milioane de lire) ar urma să fie alocată pentru ameliorarea condiţiilor de cazare a familiilor soldaţilor. Totodată, guvernul are în vedere dublarea indemnizaţiei ce se acordă apropiaţilor militarilor când aceştia sunt trimiși în teatre de operaţiuni.

Britanicii sunt prezenţi în Afganistan de la începutul conflictului, în 2001. Cu 9.500 de soldaţi în zonă, Marea Britanie este al doilea mare contributor la forţa NATO din Afganistan (Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate în Afganistan - ISAF), după Statele Unite care au în teren aproximativ 100.000 de militari.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite