„Măcelarul din Hama" ar fi reușit să plece din Liban cu un avion de linie. Este acuzat că „a ordonat crime și acte de tortură”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rifaat al-Assad, supranumit „măcelarul din Hama", a luat un avion de pe aeroportul din Beirut după căderea nepotului său, preşedintele sirian înlăturat Bashar al-Assad. El este acuzat în Elveţia de crime de război pentru reprimarea sângeroasă a unei revolte în 1982.

Rifaat al-Assad Foto: Arhivă
Rifaat al-Assad Foto: Arhivă

Informația a fost furnizată sâmbătă de o sursă libaneză din domeniul securităţii, relatează AFP, citată de Agerpres. Rifaat al-Assad este fostul şef al forţelor de elită ale regimului lui Hafez al-Assad. El a fost fratele tatălui lui Bashar al-Assad, defunctul preşedinte Hafez al Assad.

În vârstă de 87 de ani, Rifaat este acuzat de parchetul federal elveţian că „a ordonat crime, acte de tortură, tratamente crude şi detenţii ilegale". Aceste „crime de război şi crime împotriva umanităţii" care au avut loc în 1982, în timpul reprimării sângeroase a unei insurecţii islamiste la Hama, fiind ucise peste 10.000 de persoane.

Rifaat al-Assad a ajuns în Liban pe cale terestră şi „a luat un zbor normal de pe aeroportul din Beirut, pentru că nu exista nicio notificare a Interpol în ceea ce-l priveşte", a declarat pentru AFP sursa din domeniul securităţii. El nu era căutat de Securitate generală în Liban şi niciun alt mandat nu justifica arestarea sa, a precizat această sursă sub protecţia anonimatului, întrucât nu era autorizată să discute cu presa.

Rifaat al-Assad, care era „în posesia unui paşaport diplomatic", a părăsit Libanul în urmă cu circa o săptămână, a adăugat această sursă, fără a preciza care a fost destinaţia lui. De asemenea, mai multe surse au declarat că „mulţi membri” ai familiei Assad au călătorit în Dubai de la Beirut, iar alţii au rămas în Liban de când Bashar al-Assad a fost răsturnat la 8 decembrie.

De asemenea, și Bouthaina Chaabane, fosta traducătoare a lui Hafez al-Assad şi principala consilieră politică a lui Bashar al-Assad, a reuşit şi ea să ia un zbor de pe aeroportul din Beirut, cu un paşaport diplomatic, potrivit aceleiaşi surse citate de AFP. Unul dintre prietenii ei din Beirut a declarat că a ajuns în Liban în noaptea de 7 spre 8 decembrie, iar apoi s-a deplasat la Abu Dhabi. În cursul acelei nopţi o coaliţie de grupări armate, condusă de islamiştii de la Hayat Tahrir al-Sham (HTS), a preluat controlul Damascului şi a înlăturat de la putere regimul lui Bashar al-Assad.

Rifaat al-Assad a părăsit Siria în 1984, după o tentativă ratată de lovitură de stat împotriva fratelui său Hafez. Prezentându-se drept un opozant al lui Bashar al-Assad, el a petrecut 37 de ani în exil în Franţa, dar s-a întors în Siria în 2021 pentru a scăpa unei condamnări la patru ani de închisoare care îl viza în Franţa pentru spălare de bani în bandă organizată şi deturnare de fonduri publice siriene.

La jumătatea lunii decembrie 2024, presa elveţienă a dezvăluit că tribunalul penal federal a informat părţile civile, victime, că intenţionează să „închidă procedura" privindu-l pe Rifaat al-Assad. Potrivit tribunalului, el suferea de boli care îl împiedicau să călătorească şi să participe la procesul său, au relatat Le Matin Dimanche şi SonntagsZeitung.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite