Lukasenko spune că Ucraina nu trebuia să trezească „ursul adormit”, referindu-se la Rusia. Zaharova: „De ce dormiţi lângă un urs? Cum aţi ajuns acolo?”

0
Publicat:

Aleksandr Lukaşenko, preşedintele Belarusului, a subliniat că Ucraina ar fi trebuit să caute relaţii normale cu Moscova şi să nu fi trezit „ursul adormit”, aluzie la ambiţiile imperiale ruse. În replică, purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a spus că cel care s-a trezit lângă „ursul adormit” trebuie să se întrebe cum a ajuns acolo.

Lukaşenko este un aliat al lui Putin. FOTO EPA EFE
Lukaşenko este un aliat al lui Putin. FOTO EPA EFE

Liderul de la Minsk, un aliat al lui Vladimir Putin, dar care este tot mai frecventat în ultima perioadă de oficiali ai administraţiei Trump, a spus că, dacă Kievul dorea să construiască o anumită politică lingvistică, ar fi trebuit să o facă în mod calm şi pas cu pas, pe parcursul mai multor ani, afirmând că Ucraina s-a decis pur şi simplu să „pună capac” populaţiei vorbitoare de limbă rusă, relatează agenţia oficială rusă TASS, citată de News.ro.  

„Ei bine, şi atunci, vă spun ca un politician vechi: dacă trăiţi lângă acest „urs adormit”, nu-l treziţi, găsiţi relaţii normale”, a declarat liderul de la Minsk într-un interviu acordat canalului de televiziune Newsmax TV.

Președintele Belarusului a subliniat că a fost prezent la negocierile în care Rusia a ajuns la un acord cu Ucraina atât în ceea ce priveşte Crimeea, cât şi în ceea ce priveşte securitatea. El a menţionat că Kievul nu avea nevoie de baze militare pe peninsulă, aşa că părţile au ajuns la un acord că acestea vor fi ruseşti.

Liderul de la Minsk s a menţionat, separat, că Rusia a furnizat Ucrainei timp de mulţi ani resurse energetice la un preţ redus la jumătate. „

„Relaţiile erau normale. Nu trebuia să se organizeze, nu fără ajutorul americanilor şi, mai ales, al europenilor, acest Maidan”, a adăugat Lukaşenko referindu-se la protestele de stradă din Ucraina care au dus la alungarea de la putere a preşedintelui prorus Viktor Ianukovici.

Reacția Ministerului rus de Externe

Cine se află lângă „ursul adormit” trebuie să se întrebe cum a ajuns acolo,

 Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus al Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse,  a reacţionat comentând avertismentul liderului de la Minsk.

„Aş dori să dezvolt acest citat şi să pun întrebarea: nu vreţi să vă întrebaţi de ce dormiţi lângă un urs? Cum aţi ajuns acolo?”, a spus Zaharova la Radio Sputnik, potrivit TASS.

 Lukaşenko, despre Trump: „Să nu ridice mâinile şi să plece”

Pe de altă parte, Lukaşenko, un aliat al lui Vladimir Putin, care i-a permis să folosească teritoriul Belarusului pentru a invada Ucraina în 2022, a cerut acţiuni rapide pentru a pune capăt conflictului şi a subliniat importanţa implicării lui Donald Trump în mediere, scrie Reuters.

„Multe depind acum de poziţia lui Trump şi a Statelor Unite ale Americii. Principalul lucru este ca Trump să nu se retragă din această poziţie”, a declarat Lukaşenko pentru postul de televiziune american Newsmax. Fragmente din interviu au fost publicate de agenţia de ştiri de stat belarusă BelTA.

„Este un om cu o personalitate puternică, uneori impulsiv. Să nu renunţe la asta, să nu ridice mâinile şi să plece. Dacă va acţiona cu fermitate în acest sens, vor exista rezultate”, a spus Lukaşenko referindu-se la Trump.

„Dacă totul ar depinde strict de Trump, războiul s-ar fi terminat de mult. Dar acesta este un proces cu multiple faţete şi Trump nu poate rezolva totul singur. Conflictul trebuie îngheţat de sus până jos. Odată ce oamenii nu mai sunt ucişi, poţi să te aşezi la masă şi să te înţelegi asupra a orice doreşti”, a spus Lukaşenko, în condiţiile în care Moscova respinge un armistiţiu prealabil negocierii unui acord de pace.

Lukaşenko a avertizat că eşecul în oprirea războiului ar putea „avea consecinţe grave pentru Europa şi întreaga lume. Este inevitabil să nu se transforme într-un fel de conflict global”, a punctat liderul autocrat belarus, care se află la putere de peste trei decenii.

Trump a condus eforturile de găsire a unei soluţii pentru a pune capăt conflictului, iar propunerea iniţială de pace a SUA, criticată de mulţi în Europa ca fiind părtinitoare şi vădit în favoarea Rusiei, a suferit modificări.

Oficialii americani şi ucraineni au avut consultări cu privire la acordul propus, inclusiv cu oficialii europeni, cele mai recente fiind în această săptămână, timp de două zile, la Berlin.

Donald Trump şi-a exprimat frustrarea că Putin şi Zelenski nu au reuşit să ajungă la un acord pentru încheierea unui război care durează de aproape patru ani. Forţele ruse controlează aproximativ 19% din teritoriul Ucrainei şi sunt angajate într-o avansare lentă spre vest pentru a-şi asigura controlul asupra regiunii Donbas din estul ţării.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite