„Drogul lui Lukașenko este puterea”. Politica de deschidere a Belarusului față de Occident, manevră viabilă sau mers pe sârmă?

Primind o delegație americană la palatul prezidențial din Minsk, ultimul dictator din Europa a zâmbit larg în timp ce primea un dar trimis de Donald Trump: o pereche de butoni de manșetă cu imprimeul Casei Albe în relief. Alexander Lukașenko s-a arătat încântat de atenția neașteptată, după ce în ultimii a fost considerat un paria în Occident, relatează The Guardian.

De la întoarcerea lui Trump la Casa Albă, liderul autoritar din Belarus, la putere din 1994, a început să iasă din înghețul diplomatic, tatonând cu prudență un spațiu de manevră dincolo de Moscova, care consideră Belarusul deopotrivă cel mai apropiat aliat și un tampon vital pentru Rusia.

Intuind o deschidere politică a noii administrații Trump, Lukașenko s-a întâlnit în mod regulat cu oficiali americani și chiar a avut o convorbire telefonică cu președintele SUA, care a lansat chiar ideea unei întâlniri directe.

La Washington, unii îl percep pe Lukașenko chiar ca fiind un potențial interlocutor al lui Vladimir Putin pentru încheierea războiului din Ucraina. De pildă, Keith Kellogg, trimisul lui Trump în Ucraina, a declarat în privat că perspectiva acestuia asupra liderului rus este valoroasă, potrivit unei surse familiarizate cu discuțiile.

În același timp, surse diplomatice europene au declarat că au loc discuții la Bruxelles cu privire la eficacitatea politicii UE de izolare a Belarusului și dacă nu cumva ar trebui luată în considerare posibilitatea de a-i oferi lui Lukașenko o cale de ieșire din umbra Moscovei. Belarusul a semnalat, de asemenea, deschiderea la discuții, au declarat două surse.

„Oamenii care nu au mai îndrăznit să rostească cuvântul «președinte» din 2020 încoace vor acum să discute”, s-a lăudat Lukașenko în fața unui public autohton la începutul lunii iulie. „Discută probleme globale cu președintele vostru – asta spune ceva. Arată că îi respectă opinia.”

În cea mai mare parte a celor trei decenii la putere, Lukașenko și-a bazat supraviețuirea pe arta balansului între Moscova și Occident.

Belarusul a beneficiat de petrolul și gazele rusești, subvenționate generos, pentru a-și menține economia pe linia de plutire, lăsând în același timp ușa întredeschisă către Bruxelles ori de câte ori Moscova făcea presiuni prea mari, fluturând ocazional promisiuni de reforme care nu s-au concretizat niciodată.

Paleta de opțiuni a Belarusului

„Există un mit persistent conform căruia Lukașenko este fericit să fie vasal al Moscovei. În realitate, spațiul său de manevră a variat de-a lungul anilor, dar el nu a încetat niciodată să caute modalități de a-și lărgi opțiunile”, a declarat oficialul european.

Alegerile prezidențiale trucate din 2020 și represiunea brutală care a urmat au rupt relațiile Minskului cu Europa și SUA – și l-au lăsat pe Lukașenko dependent de Moscova pentru supraviețuirea sa.

„Lukașenko este un narcoman: drogul lui este puterea. Ca orice dependent, va face și va vinde orice pentru o ultimă doză”, apreciază Serghei Sparysh, un activist în vârstă de 39 de ani care a fost recent eliberat dintr-o închisoare belarusă, într-un gest considerat o încercare a lui Lukașenko de a câștiga favoarea Occidentului. „Pentru a rămâne la putere, a vândut Belarusul Rusiei.”

Rusia a plusat cu împrumuturi, discounturi pentru energie și garanții de securitate pentru a-și consolida poziția în cel mai vulnerabil moment al său, iar când Putin a lansat invazia sa la scară largă a Ucrainei în 2022, relațiile au devenit cu adevărat strânse.

Belarus a servit drept teren și centru logistic pentru trupele rusești, oferind rampa de lansare pentru atacurile asupra Ucrainei dinspre nord, la doar 145 de kilometri de Kiev. De la invazia la scară largă, Minsk și Moscova au semnat un pact de securitate cuprinzător, iar Lukașenko, după ce mulți ani a opus rezistență, a consimțit în final să găzduiască arme nucleare rusești pe teritoriul țării.

Totuși, Lukașenko a respins presiunea lui Putin de a-și trimite propriile trupe în război, conștient că o astfel de decizie ar fi profund nepopulară - nu doar în rândul populației, ci și al propriilor forțe armate.

Economia, la strâmtoare

Dependența economică a Belarusului de Moscova s-a adâncit însă pe măsură ce sancțiunile occidentale au transformat țara într-un canal vital pentru Moscova, generând o creștere temporară a exporturilor și a veniturilor statului.

Totodată, fabricile din Belarus au mărit producția, aprovizionând Rusia cu haine și componente esențiale pentru război. Dar randamentul a putut fi susținut. Pe măsură ce economia Rusiei a încetinit sub greutatea sancțiunilor și a cheltuielilor de război, Belarus a fost trasă în jos odată cu ea.

„Ne-am apropiat prea mult de Rusia; nu mai avem nicio altă alternativă”, a comentat Natalya, o locuitoare din Minsk, pentru jurnaliștii The Guardian.

Penuria de alimente de bază, inclusiv a cartofilor, a devenit emblematică pentru economia aflată la strâmtoare, determinând guvernul să reintroducă plafoane de prețuri în stil sovietic. În același timp, emigrația masivă a agravat deficitul de forță de muncă, determinându-l pe Lukașenko să aducă 150.000 de lucrători pakistanezi pentru a acoperi necesarul. 

Fragilitatea economiei a devenit și mai evidentă luna aceasta, după ce Polonia și-a închis temporar granița, blocând o rută profitabilă de aprovizionare cu China.

Lukașenko a fost neobișnuit de sincer în ceea ce privește aceste probleme. „Trebuie să ne descurcăm”, le-a spus el oficialilor într-o întâlnire televizată. „Trebuie să acționăm, trebuie să facem comerț, trebuie să rezolvăm problema industriei.”

În fața presiunii economice crescânde, Lukașenko a revenit la ceea ce un oficial european a descris ca „vechiul mers pe sârmă” între Putin și Occident.

Într-o aparentă demonstrație a disponibilității sale de a deschide dialogul, el a invitat luna aceasta ofițeri militari americani să observe exercițiile militare Zapad-2025 - prima astfel de participare de la invadarea Ucrainei de către Rusia - și a susținut public că forțele belaruse au ajutat la interceptarea dronelor rusești care se îndreptau spre Polonia. 

„Este aproape incredibil genul de deschidere pe care o dăm dovadă și pe care o asigurăm în cadrul exercițiului”, a declarat ministrul apărării, Viktor Khrenin.

Spațiul de manevră al Belarusului

În acest context, o întrebare importantă este cât spațiu îi va acorda Moscova celui mai apropiat aliat al său pentru a tatona o deschidere provizorie către vest – și dacă poate acționa independent de Rusia.

Yauheni Preiherman, fondatorul Consiliului de Dialog Minsk privind Relațiile Internaționale, un grup de experți care colaborează cu ministerul de externe din Belarus, a declarat: „Nu este vorba despre cât de departe ne vor «permite» rușii să mergem. Este vorba despre cât de inteligenți putem fi în a ne raporta la această realitate și a ne extinde treptat marja de manevră.”

„Nimeni de aici nu este suficient de nebun încât să încerce să fie o altă Ucraina – toată lumea înțelege riscurile. Dar există o hotărâre, uneori nerostită, de a profita de orice circumstanțe care ne-ar permite să redeschidem acel spațiu și să lucrăm mai independent.”

Elementul central al schimbului în care s-a angajat i Lukașenko a fost eliberarea a zeci de prizonieri politici – o mișcare pe care criticii o descriu drept o strategie cinică, având în vedere că represiunea pe plan intern nu a dat niciun semn de relaxare.

Pentru liderul autoritar din Belarus, colaborarea diplomatică de dată recentă este o mișcare logică, având în vedere obstinația sa de a păstra suveranitatea concomitent cu nevoia de a menține sprijinul Rusiei, spun analiștii și surse din interior.

Artyom Shraibman, cercetător la Centrul Carnegie Rusia Eurasia, a declarat: „Dictatorilor nu le place să fie dependenți de prieteni. El a avut întotdeauna instinctul de a se distanța de Moscova.”

Recenta mișcare de apropiere de Occident este motivată însă și de teama de a pierde ocazia. Cu toate că un acord de pace între Rusia și Ucraina pare îndepărtat, la Minsk domnește îngrijorarea că Belarus ar putea fi exclus de la o eventuală ridicare a sancțiunilor solicitată de Moscova, subliniază analistul.

Pe de altă parte, până acum, încercările lui de a se conecta au avut rezultate destul de modeste.

După eliberarea prizonierilor politici la începutul acestei luni, SUA au anunțat o relaxare parțială a restricțiilor pentru Belavia, compania aeriană națională a Belarusului, marcând primele măsuri de acest gen în ultimii ani.

„Sancțiunile au fost ridicate, deși doar pentru o companie, dar una importantă”, a spus Shraibman. „Simbolismul e important: creează un precedent și deschide sezonul de negocieri. Iar Lukașenko are lucruri de negociat.”

Peste 1.000 de prizonieri politici sunt încă în închisoare, potrivit grupurilor pentru drepturile omului, iar regimul lui Lukașenko i-a mai închis și pe alții în ultimele săptămâni.

Washingtonul, la rândul său, vede și alte beneficii. „Americanii cred că este util ca un canal suplimentar cu Putin”, a spus Preiherman, descriindu-l pe Lukașenko drept „cel mai bun kremlinolog din lume”.

„Este unul dintre puținii oameni care au avut de-a face cu Moscova timp de 30 de ani.”

O schimbare de poziție la Bruxelles?

Însă același analist a avertizat asupra faptului că Lukașenko nu ar trebui considerat un arbitru independent, întrucât „este cât se poate de clar ca rămâne loial Moscovei”.

Lukașenko pare acum să parieze pe administrația Trump, făcându-și calculul că o apropiere de Washington va impulsiona Europa să se alinieze”, a spus Shraibman, explicând că el „respinge subiectivismul Europei, fiind convins că Trump o poate ține în frâu”.

Puțini analiști sunt de părere că Europa ar fi dispusă să ofere o relaxare a sancțiunilor impuse Belarusului în lipsa unor concesii de anvergură.

Însă la Bruxelles se conturează o examinare discretă cu privire la faptul dacă poziția agresivă a UE față de Belarus – care a exclus orice contact cu regimul lui Lukașenko – a atins limita utilității sale, potrivit unor persoane familiarizate cu discuțiile.

„Presiunea maximă nu a funcționat”, a declarat un diplomat UE. „După cinci ani de izolare, nu ne-am atins obiectivele autodeclarate. Belarus este mai aproape de Rusia, iar represiunea nu a încetat.”

Ce ar trebui să înlocuiască politica actuală rămâne neclar, a adăugat diplomatul, având în vedere refuzul lui Lukașenko de a face compromisuri sau de a se rupe de Moscova.

„Apropierea de Lukașenko are limitele ei – el știe cum să joace acest joc la perfecție.”