Loteria Euromillions, atacată de hackerii islamişti
0Site-ul francez al Loteriei Euromillions a fost atacat de hackeri, iar prima sa pagină a fost înlocuită de un pasaj din Coran care condamnă jocurile de nororc. Hackerii, care-şi spuneau „Moroccanghosts" (Fantomele marocane), au postat mesajul în arabă şi franceză.
Versetele din Coran numesc jocurile de noroc şi alcoolul „mâna diavolului, care încearcă să-i facă pe oameni să se îndepărteze de Dumnezeu". Compania Francaise des Jeux (FDJ) company, care deţine Euromillions în Franţa, a spus că celelalte jocuri de noroc ale sale nu au fost afectate.
Mesajul a apărut pe site duminică, potrivit presei franceze. Duminică seara site-ul era încă inaccesbil, deşi mesajul dispăruse.
FDJ a comunicat că paginile site-ului sunt în curs de a fi republicate, că nu au fost furate date şi că niciunul din celelalte jocuri pe care le gestionează nu au fost afectate. Cu toate acestea, nici paginile corporaţiei FDJ nu erau accesibile duminică seara.