Liderul nord-coreean, în uniformă militară într-un nou portret oficial după ce a cerut armatei să fie pregătită de luptă FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Media de stat din Coreea de Nord a dezvăluit un nou portret oficial al liderului Kim Jong-un în care acesta apare în uniformă militară alături de o armă şi un binoclu. Este prima astfel de imagine a liderului nord-coreean de la preluarea puterii, semnalând o schimbare de stil în urma ultimului Congres al Partidului Comunist în care a ordonat armatei o disponibilitate continuă de luptă şi o rafinare a capacităţilor tehnologice.

Kim Jong-un este înfăţisat în uniformă militară albă, cu o stea de amiral, la biroul său pe care se disting o armă şi un binoclu, iar în spate o bibliotecă.

Portretul a fost atârnat alături de celelalte taboluri înfăţişându-l pe liderul nord-coreean, pe holul Casei de Cultură din Phenian.

Televiziunea publică a difuzat imagini cu noul portret în cadrul relatărilor despre Congresul recent al Partidului Comunist.

Este prima dată când este prezentat în această ipostază de la preluarea puterii, Kim Jong-un apărând public în haine civile, deşi adesea este filmat privind într-un binoclu.

Imagine indisponibilă

Noul portret a fost admirat la Casa de Cultură din Phenian FOTO captură Alamy Live News via The Sun

Regimul lui Kim a dat startul unei accelerări a programelor de rachete şi tehnologiei militare într-un plan pe cinci ani, ale cărui rezultate au fost anunţate recent şi care a inclus un moment rar de recunoaştere a unor eşecuri în special economice.

Coreea de nord plănuieşte să-şi sporească capacităţile de luptă cu un centru de cercetare dedicat dezvoltării unor rachete supersonice care să depăşească sistemele de apărare americane.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite