Liderul Hezbollah, mesaj amenințător către Israel: „Avem dreptul să atacăm peste tot”
0Liderul de facto al grupării şiite libaneze Hezbollah, Naim Qassem, li s-a adresat marţi israelienilor, într-o alocuțiune înregistrată și difuzată ulterior de canalul de televiziune al mişcării susţinute de Iran. Este al treilea mesaj public după moartea liderului Hassan Nasrallah în 27 septembrie, relatează AFP.

„Soluţia este încetarea focului. Nu vorbesc de pe o poziţie de slăbiciune, fiindcă dacă Israelul nu vrea, vom continua. Nu vom fi învinşi, fiindcă acesta este pământul nostru”, a transmis el.
După un eventual armistiţiu „conform unui acord indirect”, locuitorii din nordul Israelului se vor putea întoarce acasă, apoi vor fi decise „etapele următoare”; însă „dacă războiul continuă, zonele evacuate vor fi mai numeroase, cu sute de mii, chiar milioane (de israelieni) în pericol”, a ameninţat el, potrivit Agerpres.
„Deoarece inamicul israelian bombardează întreg Libanul, avem dreptul, de pe o poziţie de apărare, să atacăm peste tot în entitatea inamică israeliană, în centru, nord şi sud”.
„Vom alege locul pe care îl considerăm potrivit”, a adăugat el, menţionând atacurile recente de la Tel Aviv şi Haifa, care au dus la „o nouă ecuaţie, una a suferinţelor inamicului”.
Din septembrie, conflictul între Israel şi Hezbollah, care se bombardau reciproc de un an, a ajuns un război deschis; în Liban şi-au pierdut viaţa 1.315 oameni, conform unui bilanţ realizat de AFP pe baza informaţiilor oficiale. Totodată, un milion de libanezi au fost strămutați.
SUA au livrat Israelului primele componente ale sistemului de apărare antirachetă THAAD
Este anunțul făcut marți de marţi purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, potrivit DPA.
La finalul săptămânii trecute, Washingtonul a anunţat că va trimite o baterie THAAD (Terminal High Altitude Area Defence) şi un contingent de militari care să ajute la operarea sa.
Ryder a precizat că aceştia vor ajunge în următoarele zile în Israel, iar sistemul va fi deplin operaţional „în viitorul apropiat”.
„Desfăşurarea bateriei THAAD în Israel evidenţiază angajamentul Statelor Unite'” faţă de apărarea Israelului şi de a-i apăra pe americanii din Israel de orice atacuri cu rachete balistice comise de Iran'', a spus el.