Liderul Hezbollah a acuzat Arabia Saudită că sprijină teroriştii din Siria şi Irak

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Shutterstock / Steagurile Libanului şi mişcării şiite sprijinite de Iran, Hezbollah.
Foto: Shutterstock / Steagurile Libanului şi mişcării şiite sprijinite de Iran, Hezbollah.

Luptătorii şiiţi au purtat în Siria bătălii împotriva grupărilor extremiste care au fost create şi înarmate de Arabia Saudită. Această declaraţie a fost făcută luni de liderul partidului şiit Hezbollah, Hassan Nasrullah. Într-o adresă televizată difuzată de Al Mayadeen, el a negat acuzaţiile Riadului (capitala Arabiei Saudite, n.ed.) de implicare a Hezbollah în activităţi teroriste.

„Luptătorii şiiţi au apărat civili în Siria şi Irak, în timp ce Arabia Saudită a trimis acolo radicali islamici şi atacatori sinucigaşi, în mâinile cărora au fost ucişi femei, copii şi bătrâni”, a spus Nasrullah. El a mai subliniat că „cercurile conducătoare saudite se află în spatele activităţilor grupării teroriste Statul Islamic din regiune”.

„Nu am atacat Arabia Saudită, dar aceasta a devenit participantă la o conspiraţie împotriva Siriei şi a declanşat un război în Yemen, împlinind voinţa Statelor Unite”, a spus politicianul şiit.
Premierul libanez Najib Mikati, la rândul său, s-a grăbit să emită luni o declaraţie în care a indicat că declaraţiile liderului Hezbollah nu reflectă poziţia oficială a Beirutului.
„Atacurile asupra statelor arabe din Golful Persic, şi în special asupra Arabiei Saudite, nu corespund intereselor poporului libanez şi eforturilor pe care guvernul le face pentru a scoate ţara din criză”, a subliniat el.

Rechemarea ambasadorilor
Anterior, ministrul Informaţiilor al Republicii Liban, George Kordahi a declaşat la sfârşitul lunii octombrie 2021 un scandal diplomatic între Beirut şi monarhiile arabe din Golful Persic, care a dus în final la demisia sa, pe 3 decembrie 2021. El i-a apărat pe rebelii Houthi yemeniţi, care, a spus el, „se opun agresiunii nedrepte şi brutale din partea Arabiei Saudite”.
Riadul a calificat remarcile lui Kordahi ca fiind defăimătoare şi că distorsionează poziţia regatului saudit care oferă sprijin „guvernului legitim yemenit”.
Urmare a declaraţiilor lui Kordahi, autorităţile din Arabia Saudită l-au expulzat pe ambasadorul libanez şi şi-a rechemat diplomaţii din Beirut, exemplu urmat apoi şi de Bahrain, Kuweit şi Emiratele Arabe Unite (solidare cu saudiţii).
În plus, Riadul a suspendat importurile de legume şi fructe libaneze, fapt care a afectat economia Libanului.
Ministrul saudit de externe prinţul Faisal bin Farhan Al Saud a declarat însă, pentru Al Hadath TV  că „nu există nicio criză între ţările din Golf şi Liban”. Potrivit acestuia, „problema este că Libanul se află sub hegemonia agenţilor iranieni în persoana liderilor Hezbollah, care controlează complet guvernul libanez”.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite