Lăsaţi-le să concureze!
0Forţele armate indiene şi industria de apărare ar putea primi o veste bună, dacă se va semna, până la sfârşitul acestei săptămâni, uriaşul contract militar cu Rusia.
India ar urma să cumpere mai multe bucăţi de MIG-29K, pentru care va plăti 1,2 miliarde de dolari. O altă veste bună ar fi şi aceea a semnării contractului pentru achiziţionarea portavionului Amiral Gorşkov. Deocamdată, negocierile trenează. Avantajele pentru India ar fi chiar mai importante decât cele de pe urma afacerii cu MIG-uri.
Pe de altă parte, există critici privind numărul mare de contracte militare obţinute de companiile străine. Un studiu recent arată că doar 14% din contractele forţelor armate revin firmelor indiene private, 70% sunt câştigate de companii străine, iar restul de către firme de stat.
Ministerul Apărării încearcă să schimbe această situaţie.
Pentru aceasta sunt necesare mai întâi nişte clarificări.
În primul rând, condiţiile de participare la licitaţii. Mecanismul care funcţionează în prezent este unul ad-hoc, care nu oferă siguranţă nici celor care cumpără, nici celor care vând. Dacă firmele indiene vor intra în competiţie, este vital pentru ele să ştie cum îşi pot maximiza resursele financiare.
În al doilea rând, trebuie stabilite reguli, astfel încât o entitate străină ce face afaceri în zona militară să nu compromită securitatea naţională a Indiei. Ne putem inspira de la alte ţări cu legislaţie în acest sens. Şi, nu în ultimul rând, e nevoie de renunţarea la modelul celei mai ieftine oferte. Pe termen lung, metoda poate fi contraproductivă. Companiile de stat au avut până acum succes pe anumite segmente, cum ar fi cel al tehnologiei rachetelor.
Dar în altele, precum construirea de tancuri şi avioane de luptă, performanţele lor lasă mult de dorit. Puse în faţa perspectivei de a concura cu firme străine, acestea ar putea avea rezultate mai bune. Iar economia ar avea de câştigat, dacă firmele indiene ar lua o felie semnificativă din contractele militare.























































