Japonia și Statele Unite iau în calcul să dezvolte împreună un sistem de contracarare a proiectilelor hipersonice
0Japonia şi Statele Unite intenţionează să dezvolte împreună un nou sistem antirachetă destinat să intercepteze proiectile hipersonice dezvoltate de China, Rusia şi Coreea de Nord, dezvăluie duminică publicaţia niponă „Yomiuri Shimbun”.

Un acord în acest sens ar urma să fie semnat cu prilejul întâlnirii prevăzute pentru vineri, la baza Camp David, din Maryland, între preşedintele american Joe Biden şi premierul nipon Fumio Kishida, scrie „Yomiuri Shimbun”, care nu își menţionează sursa.
Biden şi Kishida se vor întâlni în marja unui summit trilateral la care va mai participa preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol, informează agențiile de presă EFE și Reuters, preluate de Agerpres.
Noul acord, care a mai fost discutat în ianuarie de secretarul de Stat Antony Blinken şi secretarul Apărării Lloyd Austin cu omologii lor japonezi, Yoshimasa Hayashi, respectiv Yasukazu Hamada, ar fi al doilea de acest fel în tehnologia antirachetă.
Washingtonul şi Tokyo au dezvoltat un sistem de rachete cu rază lungă de acţiune vizând interceptarea proiectilelor în spaţiu, desfăşurat de armata niponă pe nave între coastele sale şi Peninsula Coreeană ca mijloc de apărare împotriva rachetelor nord-coreene.
Acum câteva zile, dictatorul nord-coreean Kim Jong-un l-a demis pe şeful Statului Major al armatei şi a cerut intensificarea pregătirilor în eventualitatea unui război, solicitând creşterea producţiei de arme şi desfăşurarea mai multor manevre militare.
Solicitarea lui Kim intervine într-un moment în care Seulul şi Washingtonul se pregătesc de efectuarea principalelor lor manevre militare comune anuale, preconizate la sfârșitul acestei luni.
Potrivit oficiosului regimului de la Phenian, şeful Statului Major Pak Su-il a fost înlocuit cu vicemareşalul Ri Yong-gil. Vicemareşalul Ri Yong-gil deținuse anterior posturile de ministru al Apărării şi comandant suprem al Forţelor Convenţionale, precum și cea de șef al Statului Major.