Irak: 19 deţinuţi islamişti au evadat folosind curmale cu somnifere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

19 deţinuţi islamiști au evadat vineri dintr-o închisoare din Kirkuk, în nordul Irakului, după ce i-au adormit pe gardieni cu ajutorul unor curmale în care erau puse somnifere, a declarat un oficial al serviciilor de securitate din oraş, citat de AFP.

„19 deţinuţi care fac parte din Al-Qaida şi din (gruparea jihadistă) Ansar al-Sunna au reuşit să evadeze la 3.30 (2.30, ora României) din închisoarea Tasfirat, prin reţeaua de aerisire, după ce i-au adormit pe gardieni şi pe alţi deţinuţi cu ajutorul unor curmale cu somnifere", a declarat oficialul, notează Mediafax.

Doi condamnaţi la moarte figurează printre evadaţi, iar ceilalţi sunt acuzaţi de asasinate, răpiri şi alte infracțiuni, a precizat el.

Forţele de ordine au instalat filtre de securitate în tot oraşul pentru căutarea evadaţilor.

Închisoarea Tasfirat se află în centrul oraşului Kirkuk, situat la 240 de kilometri nord de Bagdad.

Abdallah al-Assi, membru al consiliului provincial din provincia Kirkuk, a apreciat că „incidentul este clar rezultatul neglijenţei din partea serviciilor de securitate, deoarece membrii lor nu sunt cu adevărat competenţi sau profesionişti".

Mai multe evadări au avut deja loc în Irak. La 7 ianuarie, 11 deţinuţi, între care mai mulţi condamnaţi la moarte, au evadat din închisoarea Zirga din Dohuk, o localitate situată la 410 kilometri nord de Bagdad, după ce au săpat un tunel de 80 de metri sub clădire.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite