Încălcarea distanţării sociale, pedepsită prin curăţarea toaletelor publice în capitala unei ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încălcarea regulii de distanţare socială la Jakarta se pedepseşte cu curăţarea toaletelor publice într-o vestă marcată special.

Această pedeapsă face parte dintr-o listă de sancţiuni ce vizează prevenirea infectărilor în rândul locuitorilor capitalei Indoneziei, relatează AFP.

De exemplu, ieşirea pe stradă fără mască se amendează cu 250.000 de rupii (15,50 euro), iar firmele care ignoră ordinele de a-şi închide porţile sau încalcă regulile de sănătate publică vor fi amendate cu până la 50 milioane de rupii (aproximativ 1.300 de euro).

Jakarta, o metropolă cu aproximativ 30 milioane de locuitori, a impus restricţii parţiale de deplasare luna trecută, într-un moment în care numărul contaminărilor exploda iar observatorii trăgeau un semnal de alarmă cu privire la un viitor dezastru sanitar.

Indonezia a înregistrat până acum 15.438 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 1.028 fatale.

Totuşi, mulţi experţi consideră acest bilanţ mult subestimat pentru o ţară cu peste 260 milioane de locuitori.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite