Hugo Chavez, vizitat în spital de preşedinţii argentinian şi peruan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hugo Chavez este tratat de o lună în Cuba din cauza unui cancer
Hugo Chavez este tratat de o lună în Cuba din cauza unui cancer

Preşedintele Argentinei, Cristina Kirchner, şi omologul său din Peru, Ollanta Humala, s-au deplasat la Havana pentru a-l vizita pe Hugo Chavez, ceea ce urmează să facă şi vicepreşedintele venezuelean Nicolas Maduro, relatează AFP, citat de Mediafax..

Prima care a ajuns la Havana, vineri dimineaţă, a fost Kirchner, care a anunţat că va merge să ia masa cu liderii cubanezi Fidel şi Raul Castro.

Ulterior, ea îl va vizita pe Hugo Chavez, preşedintele Venezuelei reales în octombrie şi care este tratat de o lună în Cuba din cauza unui cancer, situaţie care l-a împiedicat să depună jurământul joi la Caracas, aşa cum era prevăzut. Ea a afirmat că îi va oferi o biblie lui Chavez, "care a ajutat Argentina într-un moment în care aceasta avea cea mai mare nevoie".

La rândul său, Humala a declarat la sosirea la Havana că a venit pentru a semna o serie de acorduri cu Cuba, dar că, "evident" şi pentru a se interesa de starea de sănătate a omologului său venezuelean, căruia i-a urat "însănătoşire grabnică".

Nicolas Maduro, căruia Chavez i-a delegat o parte din prerogativele de preşedinte, era aşteptat la Havana în cursul după-amiezii. El a anunţat la Caracas că intenţionează să îl informeze pe preşedinte în legătură cu afacerile Guvernului pe care îl conduce în absenţa lui.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite