Hugo Chavez anunţă pe Twitter că s-a întors în Venezuela

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hugo Chavez, împreună cu cele două fiice ale sale
Hugo Chavez, împreună cu cele două fiice ale sale

Preşedintele venezuelean Hugo Chavez a anunţat luni, printr-o serie de mesaje postate pe contul său de Twitter, că a revenit la Caracas, după două luni petrecute într-o clinică din Cuba, unde a suferit a patra operaţie de cancer.

„Am revenit în patria venezueleană. Îţi mulţumesc, Doamne! Mulţumesc poporului meu iubit! Vom continua tratamentul aici", a fost primul mesaj postat de Hugo Chavez (58 de ani) pe contul său de Twitter la revenirea în ţară.

Preşedintele Venezuelei a ţinut să le mulţumească lui Fidel şi Raul Castro, conducătorii Cubei, pentru sprijinul acordat în perioada în care a fost spitalizat. „Le mulţumesc lui Fidel, lui Raul şi întregii Cube! Mulţumesc Venezuelei pentru atâta iubire”, a fost cel de-al doilea mesaj de Chavez pe reţeaua socială.

Cel mai recent mesaj postat de Chavez este unul de forţă, de curaj şi de încredere în munca doctorilor venezueleni. „Continui să cred în Hristos şi în medicii şi asistentele mele. Spre victorie! Vom trăi şi vom birui!”, a mai scris liderul venezuelean, luni, pe Twitter.

Chavez conduce Venezuela din 1999, iar în octombrie 2012 a fost reales în funcţia de preşedinte. Fiindcă se afla internat în Cuba, liderul venezuelean încă nu a apucat să depună jurământul.

Vinerea trecută, ministrul venezuelean al Ştiinţei şi Inovaţiei, Jorge Arreaza, a prezentat primele imagini cu Chavez pe patul de spital, în compania celor două fiice ale sale, Rosa Virginia şi Maria Gabriela. Într-una dintre fotografii, preşedintele Chavez apărea înconjurat de fiicele sale, citind ediţia de joi a cotidianului cubanez „Granma”.

Guvernul de la Caracas a mulţumit poporului cubanez şi conducătorilor săi, Fidel şi Raul Castro, pentru atenţia oferită liderului Venezuelei. În acelaşi timp, guvernanţii au cerut poporului cubanez să se roage pentru însănătoşirea grabnică a demnitarului.

Hugo Chavez a plecat în Cuba la 11 decembrie, pentru a fi supus celei de-a patra intervenţii chirurgicale în ultimele 18 luni, după ce în 2011 a fost diagnosticat cu cancer.

Primele imagini cu Chavez de după operaţie, făcute publice de către guvernul din Venezuela

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite