Grupul francez Areva, dispus să trateze combustibilii uzaţi de la Fukushima
0Grupul nuclear Areva s-a declarat pregătit să trateze combustibilul uzat, prezent în continuare la Fukushima, şi să propună Guvernului japonez şi companiei TEPCO soluţii durabile pentru gestionarea situaţiei după accidentul nuclear, relatează AFP.
Grupul nuclear Areva s-a declarat pregătit să trateze combustibilul uzat, prezent în continuare la Fukushima, şi să propună Guvernului japonez şi companiei TEPCO soluţii durabile pentru gestionarea situaţiei după accidentul nuclear, relatează AFP
"Am putea recupera combustibilii uzaţi", a declarat joi preşedintele Consiliului de conducere al Areva, Luc Oursel, într-o conferinţă de presă la Tokyo, precizând că grupul este pregătit să ofere alte echipamente şi servicii pentru a îndepărta consecinţele accidentului, care, în opinia sa, va crea "întârzieri în proiectele de construire de noi centrale".
Recuperarea combustibililor uzaţi "este prevăzută pe termen mediu de către TEPCO (Tokyo Electric Power)", a anunţat Oursel, precizând că este totuşi prea devreme pentru o detaliere a modalităţilor concrete şi calendarului care ar putea fi adoptate în vederea unei asemenea operaţiuni, în cazul în care Areva s-ar implica.
Mobilizare de echipamente
"Pentru moment, nu există discuţii active asupra acestui subiect" cu autorităţile japoneze, dar "am amintit Guvernului japonez şi companiei TEPCO faptul că noi avem competenţa să o facem", a precizat Oursel.
Areva a intervenit după accident pe platforma de la Fuskushima, pentru a furniza diverse materiale şi echipamente de decontaminare, în colaborare cu societatea americană Kurion şi alţi parteneri, între care societăţile franceze EDF şi Veolia.
Grupul francez se declară de-acum dispus să mobilizeze echipamente mai rezistente ca cele trimise de urgenţă pentru tratarea apelor puternic contaminate radioactiv în timpul stropirii clădirilor, după ce sistemul convenţional de răcire a reactoarelor a fost scos din serviciu de cutremurul urmat de un tsunami la 11 martie.























































