Gruparea jihadistă Statul Islamic l-a decapitat pe ostaticul britanic Alan Henning

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gruparea Statul Islamic (SI) a revendicat executarea prin decapitare a ostaticului britanic Alan Henning, drept consecinţă a atacurilor aeriene britanice contra SI în Irak, a anunţat vineri centrul american pentru supravegherea site-urilor islamiste SITE, citat de AFP.

O înregistrare video sub postată sub titlul „Un nou mesaj către America şi aliaţii săi”, realizată potrivit aceluiaşi scenariu ca la execuţiile anterioare a alţi trei occidentali, americani şi un britanic, prezintă presupusa execuţie prin decapitare a lucrătorului umanitar britanic Alan Henning.

Alan Henning este îmbrăcat în ţinută de culoare portocalie, la fel victimele precedente. Ostaticul vorbeşte foarte puţin, după care călăul său acuză Parlamentul britanic, pe care-l consideră este responsabil de moartea lui Henning.

Călăul, a cărui voce este modificată electronic,  pare a fi acelaşi, care l-a asasinat pe ostaticul britanic David Haines, la mijlocul lui septembrie, susţin cei de la SITE. Înregistrarea în cauză încă nu a fost autentificată.

„Lucrăm urgent la autentificarea conţinutului (înregistrării video). Dacă se confirmă, ar fi vorba de o nouă crimă dezgustătoare“, a anunţat Ministerul britanic de Externe într-un scurt comunicat, citat de BBC

La sfârşitul înregistrării vide de un minut şi 11 secunde, jihadiştii prezintă un alt ostatic american, Peter Kassig.

Reacţia premierului britanic a venit la scurt timp după apariţia înregistrării video. „Uciderea brutală a lui Alan Henning de către Stat Islamic arată cât de barbari şi respingători sunt teroriştii”, a afirmat Cameron. Acesta a adăugat că gândurile sale merg către soţia şi copiii lui Henning.

De asemenea, Washingtonul consideră că actul grupării jihadiste un nou exemplu al „brutalităţii Statului Islamic”, potrivit declaraţiei consilierei pe probleme de terorism a preşedintelui Barack Obama, Lisa Monaco. În plus, aceasta a precizat că serviciile americane specializate verifica autenticitatea înregistrării.

Alan Henning este al patrulea ostatic occidental decapitat de SI în Siria, după jurnaliştii americani James Foley (19 august) şi Steven Sotloff (2 septembrie), precum şi britanicul David Haines (13 septembrie).

Citeşte şi:

Teroriştii care l-au răpit şi executat pe ostaticul francez au fost identificaţi, anunţă Algeria

Militanţii islamişti care l-au răpit pe cetăţeanul francez decapitat în Algeria au fost identificaţi, anunţă ministrul algerian al Justiţiei, Tayeb Louh, citat de AFP.

Ghidul celui de-al doilea jurnalist decapitat de Statul Islamic: „Am făcut tot ce am putut ca să-l salvez“

Ghidul jurnalistului american Steven Sotloff, decapitat de membrii grupării Stat Islamic într-o înregistrare video difuzată pe Internet, povesteşte pentru CNN momentul în care el şi jurnalistul au fost răpiţi la scurt timp după ce au intrat în Siria, în august 2013.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite