Grecia, noul model pentru Franţa

E întrebarea pe care oricine are dreptul să şi-o pună atunci se uită cu atenţie la campania electorală. Păstrând proporţiile, campania din Franţa aduce cu cea din Grecia care l-a adus pe socialistul Giorgios Papandreu la putere.

Se întâmpla în 2009. Când ţara se încovoia sub greutatea unei datorii publice fenomenale, domnul Papandreu pretindea că o va „rezolva" relansând consumul. Ah, ce proşti suntem, nu ne gândisem la asta! Pentru a stimula creşterea, Papandreu a promis că va mări salariile şi pensiile cu o rată superioară inflaţiei. Un program „à la française", întrucâtva.

Nu toţi candidaţii la alegerile prezidenţiale din Franţa sunt aidoma lui Papandreu, departe de asta. Se poate vedea la unii o anumită luciditate în privinţa situaţiei şi multă inteligenţă politică. Fără a uita, în trecere, incredibila performanţă a lui Jean-Luc Mélenchon, revelaţia campaniei.

Dar toţi candidaţii refuză cu îndărătnicie să spună adevărul complet francezilor. Chiar şi François Bayrou îşi ia precauţii de înţeles pentru un om care va avea de-a face cu sufragiul universal. E ţara noastră capabilă să asculte un discurs al responsabilităţii? Există motive să ne îndoim.

Dacă, după Standard and Poor's, şi celelalte două mari agenţii de rating - Moody's şi Fitch - ar retrograda nota Franţei, vom fi obligaţi să ne punem în ordine de urgenţă finanţele publice, în special reducând drastic cheltuielile. Ceea ce nu ne miroase bine. Este exact ceea ce uită toţi candidaţii sau aproape toţi să ne spună, de teama că ne vor displăcea. Acestea sunt efectele „grecizării" Franţei.