Georgia va trimite 200 de militari în Afganistan
0Ministrul georgian de externe Grigol Vaşadze a anunţat miercuri că ţara sa va trimite o companie de militari pentru a se alătura forţei NATO din Afganistan, relatează Reuters.
Georgia speră să adere la alianţa militară, în ciuda opoziţiei vehemente a Rusiei. Cele două ţări au fost implicate într-un scurt conflict militar în luna august a anului trecut, pentru controlul asupra regiunii separatiste georgiene Osetia de Sud.
"Georgia a decis să trimită o companie în Afganistan", a declarat ministrul de externe la postul de televiziune Rustavi-2. O companie este formată de obicei din circa 200 de militari.
"Aceasta va fi contribuţia noastră la sarcina pe Alianţa încearcă să o îndeplinească. Aceasta este, după cum ştiţi, în primul rând, combaterea terorismului, a traficului de droguri şi aşa mai departe", a spus Vaşadze.
Georgia a avut 2.000 de militari în Irak, al treilea continent străin ca mărime din această ţară, dar l-a retras în timpul războiului cu Rusia.
Marţi, preşedintele american Barack Obama a anunţat că Statele Unite vor trimite încă 17.000 de militari în Afganistan.























































