Gaza, încercuită. Tzahal a anunțat că urmează o nouă fază a ofensivei: eliminarea militanților Hamas prinși în capcană
0Armata israeliană spune că trupele sale au ajuns pe coasta din sudul orașului Gaza. „Astăzi există Gaza de Nord și Gaza de Sud”, spune un purtător de cuvânt.
După zece zile de lupte intense, armata israeliană a reușit să închidă cleștele în jurul orașului Gaza, principala zonă urbană din Fâșie și cartierul general al grupării Hamas.
”Armata israeliană, în frunte cu divizia Golan, a înconjurat orașul Gaza. Au ajuns pe malul mării în sudul orașului Gaza și l-au încercuit. Astăzi, există Gaza de Nord și Gaza de Sud. Au ajuns pe coastă și vor păstra această linie a frontului”, a spus contraamiralul Daniel Hagari, purtător de cuvânt Tzahal. Militarii israelieni au desfășurat, peste noapte, operațiuni și în Cisiordania, în căutarea unor oficiali Hamas care s-ar fi ascuns în comunitățile palestiniene din regiune.
Tzahal a preluat controlul asupra unui avanpost Hamas
Tzahal a mai anunțat că în cursul nopţii de duminică „a preluat controlul asupra unui avanpost al Hamas din Gaza“, în care organizaţia avea posturi de observare, facilităţi de antrenament şi „tuneluri teroriste“. Totodată, forţele de apărare israeliene (IDF) anunţă că au eliminat mai mulţi lideri ai Hamas, între care Jamal Moussa, şeful securităţii speciale a mişcării, relatează „The Guardian“.
„În acest avanpost, organizaţia teroristă Hamas dispunea de posturi de observaţie, de centre de antrenament (...), precum şi de tuneluri. În cursul acestei operaţiuni, un anumit număr de terorişti au fost eliminaţi“, a scris armata într-un comunicat, fără a avansa un bilanţ.
Aviaţia israeliană a bombardat 450 de ţinte în douăzeci şi patru de ore în fâșia Gaza, a anunţat luni dimineaţă Tzahal. Presa israeliană scria, luni, că se aşteaptă ca trupele să intre în oraşul Gaza în termen de 48 de ore.
Explozii puternice au fost observate în nordul Gaza duminică după căderea nopţii, dar „prăbuşirea conectivităţii“ în întreaga Fâşie Gaza, raportată de grupul de apărare a accesului la internet NetBlocks.org şi confirmată de compania palestiniană de telecomunicaţii Paltel, a făcut şi mai complicată transmiterea detaliilor despre noua etapă a ofensivei militare.
Apeluri pentru încetarea focului: Au trecut 30 de zile. Ajunge!
Liderii principalelor agenţii umanitare ale ONU, precum şi ai organizaţiilor caritabile internaţionale au cerut o „încetare umanitară imediată a focului“ în Gaza, calificând situaţia drept „îngrozitoare“ şi „inacceptabilă“ într-un comunicat comun.
„De aproape o lună, lumea urmăreşte situaţia din Israel şi din teritoriile palestiniene ocupate, şocată şi îngrozită de numărul tot mai mare de vieţi pierdute şi distruse. În Israel, aproximativ 1.400 de persoane au fost ucise şi mii au fost rănite, potrivit autorităţilor israeliene. Peste 200 de persoane, inclusiv copii, au fost luate ostatice. Rachetele continuă să traumatizeze familii. Zeci de mii de oameni au fost strămutaţi. Este îngrozitor.
Cu toate acestea, uciderea îngrozitoare a şi mai multor civili în Gaza este revoltătoare, la fel cum este şi întreruperea accesului a 2,2 milioane de palestinieni la alimente, apă, medicamente, electricitate şi combustibil”, se arată în comunicat.
În Gaza, potrivit Ministerului Sănătăţii, aproape 9 500 de persoane au fost ucise, inclusiv 3 900 de copii şi peste 2 400 de femei. Peste 23.000 de persoane rănite necesită tratament imediat în spitalele suprasolicitate, menţionează semnatarii comunicatului.
“O întreagă populaţie este asediată şi atacată, i se refuză accesul la elementele esenţiale pentru supravieţuire, fiind bombardată în casele, adăposturile, spitalele şi lăcaşurile de cult. Acest lucru este inacceptabil. Au fost raportate peste 100 de atacuri împotriva asistenţei medicale. Zeci de oameni care lucrează în domeniul asistenţei umanitare au fost ucişi de la 7 octombrie, inclusiv 88 de colegi de la UNRWA - cel mai mare număr de decese înregistrat vreodată de ONU într-un singur conflict”, adaugă şefii UNICEF, UNHCR, OCHA, WHO, Save the Children şi ai altor organizaţii şi agenţii.
“Reînnoim apelul nostru pentru ca părţile să respecte toate obligaţiile care le revin în temeiul dreptului internaţional umanitar şi al drepturilor omului. Ne reînnoim apelul pentru eliberarea imediată şi necondiţionată a tuturor civililor ţinuţi ostatici. Civilii şi infrastructura de care depind - inclusiv spitalele, adăposturile şi şcolile - trebuie să fie protejate. Mai mult ajutor - alimente, apă, medicamente şi, bineînţeles, combustibil - trebuie să intre în Gaza în siguranţă, rapid şi la nivelul necesar şi trebuie să ajungă la persoanele aflate în nevoie, în special la femei şi copii, oriunde s-ar afla. Avem nevoie de o încetare umanitară imediată a focului. Au trecut 30 de zile. Ajunge! Această situaţie trebuie să înceteze acum”, se mai arată în comunicat.