Analist militar: MAE român are pârghiile să-i scoată pe români din Fâșia Gaza
0România a avut relații tradiționale cu țările arabe și cu Israelul, ba mai mult, a avut un rol foarte important în cadrul negocierilor dintre partea israeliană și cea arabă, dar cu toate acestea diplomații MAE nu folosesc aceste pârghii pentru extragerea cetățenilor români din Fâșia Gaza.

Guvernarea Hamas a suspendat evacuarea cetățenilor străini și cu dublă cetățenie spre Egipt, din cauza refuzului israelienilor de a permite transferul răniților palestinieni, dar acest lucru nu a influențat prea mult soarta românilor din Gaza, pentru că nici măcar unul nu a ieșit până acum din zona. Asta cu toate că peste 260 de cetățeni români din Gaza care au dublă cetățenie au solicitat deja Ministerului Afacerilor Externe (MAE) evacuarea din zonă. Instituția a format o Celulă de Criză, dar aceasta nu a dat prea mari rezultate până în prezent.
„Niciun deţinător de paşaport străin nu va putea părăsi Fâşia Gaza înainte ca răniţii care trebuie să fie evacuaţi din spitalele din nordul Fâşiei Gaza să poată fi transportaţi spre terminalul de la Rafah”, punct de trecere între teritoriul palestinian şi Egipt, a declarat un responsabil Hamas.
Relații bune cu tările arabe, dar și cu Israelul
Analistul militar Aurel Cazacu spune că nu înțelege de ce demersurile MAE nu au succes, mai ales că diplomații români au toate pârgiile la îndemână. „România, în mod tradițional, de zeci de ani, a avut relații foarte bune cu țările arabe. Oamenii de la Externe de dinainte de 1989 au dezvoltat relațiile cu țările arabe, cu regimul palestinian sau cu Egiptul, între altele. Drept urmare, România este probabil singura țară din Europa în care sunniții, șiiții și kurzii au asociații și conviețuiesc fără probleme. Apoi, România a avut foarte bune relații cu Israelul. De altfel, noi am fost singura țară din fostul bloc comunist care am avut relații diplomatice cu Israelul. Drept urmare, în timp, România a avut un rol foarte important în cadrul negocierilor dintre partea israeliană și cea arabă. În plus, sute de palestinieni și egipteni au făcut facultatea în România, iar unii dintre ei au ajuns în funcții importante, în legislativ sau chiar executiv. Eu personal am văzut la un moment dat o listă cu astfel de oameni care au studiat la noi și au ajuns în funcții de decizie în țările lor”, a explicat Aurel Cazacu.
Pârghiile există, dar nu le acționăm
Analistul militar susține că în aceste circumstanțe este greu de înțeles de ce românii mai sunt în Gaza, cu toate că au anunțat MAE că vor să plece. „Recapitulând, avem relații tradiționale cu regimul palestinian, am avea și oameni care pot fi contactați și avem la cine apela în Egipt, țara de destinație inițială. Ce ne mai trebuie? Niște demersuri diplomatice rapide. Practic, trebuie să acționăm niște pârghii pe care la avem. De ce nu se întâmplă asta? Nu știu să vă dau un răspuns. Nu vreau să cred că la Externe este o lipsă de oameni capabili. Sigur, diplomația este o artă, dar nu cred că nu mai avem diplomați talentați. Oricum, este cert că nu funcționează ceva, că nu se iau deciziile potrivite. Din păcate, acestă inacțiune, abandonarea cel puțin provizorie a românilor în Gaza este strigătoare la cer, poate fi interpretată ca un act de trădare națională. Oamenii au probabil senzația că țara nu-i mai vrea și că singura soluție este să se roage la Dumnezeu. Probabil cineva trebuie să-și dea demisia în acest caz”, a subliniat Aurel Cazacu.
Recent, într-o întâlnire cu diplomaţi străini, viceministrul de Externe Ismail Khairat a declarat că Egiptul se pregăteşte „să faciliteze primirea şi evacuarea de cetăţeni străini din Gaza prin punctul de trecere Rafah”. Vorbim de „în jur de 7.000” de persoane care reprezintă „peste 60” de cetăţenii. Oficialul egiptean nu a precizat, însă, care este și calendarul planului de evacuare.
Din 7 octombrie, Fâşia Gaza este bombardată fără încetare de Israel, ca răspuns la un atac fără precedent al mişcării islamiste palestiniene Hamas pe teritoriul israelian. Situaţia umanitară de acolo este descrisă drept catastrofală de către ONU şi ONG-urile prezente.