Fratele liderului al-Qaeda propune un armistiţiu între Occident şi islamişti
0
Fratele actualului lider al reţelei teroriste al-Qaeda, Ayman al-Zawahiri, s-a arătat dispus să medieze un acord de pace între Occident şi islamişti. Într-un interviu acordat CNN, Mohamed Al Zawahiri a spus că este singurul care-l poate convinge pe fratele său să pună capăt violenţelor, dar că ambele părţi trebuie să fie dispuse la compromisuri.
În cei 14 ani petrecuţi într-o închisoare egipteană în urma acuzaţiilor de terorism, Mohamed spune că a avut timp să se gândească la un plan de împăcare. Aşa că după eliberarea din luna mai, dorinţa lui a devenit aceea de a exista pace între musulmani şi restul lumii, el fiind dispus să fie intermediar între islamişti şi statele occidentale.
„Eu nu reprezint un anumit grup. Rolul meu este acela de mediator între Occident şi ei“, spune Mohamed, fiind convins că propunerea sa va atrage mânia islamiştilor radicali.
Fratele liderului al-Qaeda susţine că a pregătit o propunere ce cuprinde şase pagini, pentru un armistiţiu de zece ani. Cele mai importante aspecte cu privire la îndatoririle Statelor Unite fac referire la:
• SUA şi Occidentul să oprească intervenţia în ţările musulmane
• SUA să nu se mai amestece în educaţie musulmană
• SUA să pună capăt războiului asupra Islamului
• SUA să elibereze toţi prizonierii islamişti
Documentul solicită şi ca islamiştii să-şi schimbe comportamentul şi să:
• Oprească atacurile asupra Statelor Unite şi asupra ţărilor occidentale
• Protejeze interesele Statelor Unite şi ale Occidentului în ţările musulmane
• Pună capăt oricăror provocări la adresa SUA şi Vestului.
Mohamed s-a arătat încrezător că fratele lui va accepta condiţiile unui astfel de armistiţiu, dar recunoaşte că nu a mai vorbit cu el de mai bine de zece ani.
În 2004, fostul lider Al-Qaeda, Osama bin Laden, a avut o propunere asemănătoare, dar un an mai târziu a urmat atentatul terorist de la metroul din Londra, soldat cu 52 de morţi.
Mohamed nu oferă nicio garanţie că are un remediu rapid. „Aceasta este o misiune foarte grea. Dacă vrei să trăieşti în pace, atunci trebuie să-i faci pe ceilalţi să simtă că vor trăi în pace“, spune el.