Franţa: campanie electorală din ce în ce mai dură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Socialistul François Hollande, încrezător în victoria sa, şi preşedintele Nicolas Sarkozy, devansat în sondaje, şi-au înăsprit tonul înaintea dezbaterii de miercuri, singura confruntare dintre cei doi oficiali înaintea turului doi al alegerilor prezidenţiale din Franţa, relatează AFP.

Duminică, ei au întreprins sprintul final prin două mitinguri de amploare, organizate la Paris de Hollande şi la Toulouse de Sarkozy. Dar punctul forte al săptămânii va fi dezbaterea de miercuri, prima confruntare dintre cei doi oameni politici din 2005.

"Dacă luăm în considerare tonul şi fondul campaniei, dezbatere va fi dură. Sunt pregătit", a avertizat François Hollande. Candidatul stângii vrea să sublinieze "contradicţiile şi incoerenţa preşedintelui în exerciţiu".

"Va trebui ca François Hollande să facă ceea ce el detestă: să fie direct", a declarat Sarkozy, în poziţie de challenger faţă de rivalul său, declarat câştigător în sondaje cu 54-55 la sută din intenţiile de vot.

Orientare spre dreapta

Tonul s-a înăsprit în ultimele zile între cei doi rivali. Scorul istoric al extremei drepte în primul tur, de aproape 18 la sută din voturi, l-a determinat pe şeful statului să se alinieze la mai multe propuneri ale lui Marine Le Pen.

Această orientare înspre dreapta a discursului său, mai ales în materie de securitate şi imigraţie, a fost criticată puternic de stânga şi de mai mulţi susţinători ai săi.

"Aud spunându-se că strategia nu este bună. Dar dacă ar fi fost aşa de proastă, cum m-aş fi descurcat" în primul tur, se apără preşedintele.

Nicolas Sarkozy a respins categoric sondajele care în trecut "s-au înşelat" şi a afirmat că simte "cum creşte o mobilizare" pe care nu a "văzut-o niciodată în toată viaţa sa politică".

"Va fi o participare masivă", susţine preşedintele.

După o săptămână consacrată electoratului de extremă dreapta, două cazuri şi-au făcut apariţia în campanie: acuzaţiile fostului director al FMI Dominique Strauss-Kahn şi suspiciunile de finanţare de către fostul dictator libian Muammar Kadhafi a campaniei prezidenţiale a lui Nicolas Sarkozy în 2007.

Acuzaţiile lui DSK

Cotidianul britanic The Guardian a publicat ceea ce prezintă a fi un interviu cu DSK al jurnalistului american Edward Epstein în care fostul ministru socialist îşi acuză adversarii că s-au folosit de cazul Sofitel pentru a-l împiedica să candideze la preşedinţie.

Potrivit jurnalistului american, DSK "a devenit principala ţintă a serviciilor franceze în februarie sau martie 2011". Duminică, anturajul lui DSK a afirmat că fostul director al FMI nu a dat niciun interviu cotidianului The Guardian şi că este vorba despre un "montaj" realizat pe baza unei cărţi a jurnalistului american Edward Epstein ce urmează să apară.

Dar difuzarea acestui interviu între cele două tururi de scrutin pentru alegerile prezidenţiale a declanşat o confruntare între echipa lui François Hollande şi cea a preşedintelui în exerciţiu. Acesta din urmă a apreciat sâmbătă că DSK "ar trebui să aibă decenţa să tacă", iar purtătoarea de cuvânt a preşedintelui, Nathalie Kosciusko-Morizet, l-a ironizat pe François Hollande care "şi-a găsit" un "garant de moralitate cercetat pentru proxenetism în stare agravată".

Un semn al faptului că socialiştii se feresc de DSK este acela că fosta candidată la alegerile prezidenţiale din 2007, fosta parteneră a lui François Hollande Ségolène Royal, a afirmat că a părăsit în grabă o serată aniversară sâmbătă, după ce a aflat că DSK a fost invitat. Potrivit unui jurnalist care a anunţat pe Twitter această serată organizată într-un bar din Paris, doi dintre apropiaţii candidatului, purtătorul său de cuvânt şi directorul de campanie, au fost, de asemenea, invitaţi.

În lume

Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite