FOTO/VIDEO Două cutremure puternice în Iran au provocat peste 250 de morţi şi au rănit cel puţin 2.000 de persoane
0
Două cutremure care au zguduit sâmbătă nord-vestul Iranului au provocat moartea a cel puţin 250 de persoane şi rănirea altor 2.000, potrivit televiziunii iraniene de stat.
Primul seism, cu magnitudinea de 6,2 grade pe scara Richter, a avut epicentrul la aproximativ 60 de kilometri de oraşul Tabriz şi la aproximativ zece kilometri adâncime şi s-a produs la ora locală 16.53 (15.23 ora României). Aproximativ o oră mai târziu a avut loc o replică de 6 grade. Mai multe replici de magnitudini mult mai scazute au avut loc ulterior.
„Din nefericire, bilanţul se înrăutăţeşte. Până în prezent, în oraşe nu s-a înregistrat niciun mort, toate victimele provenind din zonele rurale“, a declarat Khalil Saie, şeful Centrului pentru catastrofe naturale din Azerbaidjanul de Sud. El a adăugat că „60 de sate au fost distruse între 60 şi 80%, iar alte patru în proporţie de sută la sută“. “Le cerem oamenilor să nu intre în panică. Ajutoarele sosesc, iar salvatorii sunt deja la faţa locului“, a continuat el.
În plus, alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă în majoritatea cartierelor din Tabriz, iar comunicaţiile telefonice terestre şi mobile au fost întrerupte.
Iranul a fost zguduit de mai multe cutremure devastatoare în ultimele decenii, fiind situat deasupra mai multor falii seismice importante, cel mai sângeros fiind cel din 2003 din oraşul Bam, care a provocat moartea a peste 30.000 de morţi.





