Fostul preşedinte peruan Alberto Fujimori, condamnat la închisoare, a fost graţiat de actualul lider al ţării, Pedro Pablo Kuczynski

0
0

Alberto Fujimori, fost preşedinte al Peru, condamnat la închisoare pentru încălcarea drepturilor omului, a fost graţiat de Pedro Pablo Kuczynski, preşedinte în exerciţiu, potrivit BBC.

Kuczynski a spus că Fujimori, în vârstă de 79 de ani, care a condus ţara din 1990 până în 2000, a fost eliberat pe motive de sănătate. Recent, el a fost scos din închisoare şi internat din cauza unei artimii şi hipotensiuni arteriale. Graţierea lui Fujimori a venit la câteva zile după ce susţinătorii lui din Congres l-au ajutat pe Kuczynski să evite acuzaţii de corupţie.

Politicienii din opoziţie spun că preşedintele le promisese că îl va elibera în schimbul sprijinului lor, acuzaţie pe care Kuczynski a negat-o.

În 2007, Fujimori a fost acuzat şi condamnat la şase ani de închisoare pentru mită şi abuz de putere. În 2009, el a primit încă 25 de ani de închisoare pentru abuzuri privind drepturile omului comise în timpul mandatului său. 

În luna iunie a acestui an, şeful statului a propus o posibilă graţiere a lui Fujimori, din motive medicale. Propunerea a venit în condiţiile în care ministrul de Finanţe al ţării a fost demis de Congresul dominat de susţinătorii lui Fujimori.

59% dintre peruani - pentru graţierea fostului lider

Un sondaj realizat în luna mai de Ipsos arată că 59% dintre peruani erau în favoarea graţierii fostului lider.

Pe parcursul celor două mandate ale sale, Fujimori a fost criticat în urma măsurilor fiscale adoptate, pentru cenzurarea presei şi pentru folosirea fondurilor guvernamentale în a-şi susţine campaniile electorale. El a fost acuzat că s-a folosit de serviciul secret de inteligenţă condus de Vladimiro Montesinos pentru a-şi intimida şi spiona rivalii.

Criticile au escaladat când Fujimori a anunţat că îşi doreşte un al treilea mandat de preşedinte. Deşi a câştigat alegerile din mai 2000, victoria a însemnat începutul decăderii lui.

La acel moment, a fost dată publicităţii o înregistrare în care Montesinos mituia un membru al opoziţiei din Congres. După izbucnirea scandalului, opoziţia a preluat controlul Congresului pentru prima dată în opt ani şi l-a alungat pe Fujimori din funcţie, invocând „incapacitate morală“.

În noiembrie 2000, el a plecat în Japonia, ţara natală a părinţilor lui, unde a trăit timp de cinci ani în autoexil. Într-o încercare de a-şi resuscita cariera politică, el a venit în Chile, în noiembrie 2005, unde a fost arestat la cererea autorităţilor peruane.

În lume


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri