Europa şi bolile sale

Europa este bolnavă, dar cine pare să se sinchisească într-adevăr de asta? 

Germania care-i ia pe spanioli drept castraveciori, spaniolii care-i reproşează Germaniei că se amestecă în culturile ei de ceapă, în timp ce olandezii îşi apără legumele: dacă toată povestea nu era serioasă şi gravă, am fi glumit pe seama noii psihodrame europene şi a agitaţiei pe care o provoacă. Dar, iată, au murit mai mulţi oameni din cauza unei bacterii şi alte vieţi sunt ameninţate. Europa trece iarăşi printr‑un moment greu.

Epidemia mortală cauzată de bacteria E.coli reprezintă o altă ocazie de a ne pune întrebări referitoare la modul în care Europa ştie să-şi gestioneze problemele. De la criza vacii nebune la cea a gripei porcine, nu putem spune că a strălucit prin eficacitate şi transparenţă. Europa a reuşit, în schimb, să-şi „europenizeze" problemele: pandemiile nu se mai opresc la frontiere, statele membre îşi pasează responsabilitatea adoptării unor măsuri sanitare hotărâte şi eficiente. Odată calculele făcute, reiese că răspunderea pentru siguranţa sanitară a Europei a ajuns mai diluată decât o supă de soia şi toată lumea poate dormi liniştită. Până la următoarea criză.

Este vina Uniunii Europene? În realitate, Europa nu este altceva decât însumarea unor voinţe naţionale, iar sănătatea nu se află, după cum se observă, pe vreo listă a priorităţilor naţionale. De mai bine de jumătate de secol, Politica Agricolă Comună (PAC) a făcut din noi nişte persoane mai bine hrănite - cel puţin în aparenţă -, deci mai bine înarmate pentru a rezista în faţa maladiilor. Dar aceasta este doar o consecinţă, şi nu un principiu fondator, aşa cum ar trebui să fie. Şi, de fapt, suntem într-adevăr mai sănătoşi? Mai bine „echipaţi" în faţa asaltului unor noi bacterii?

Ceea ce devine supărător în gestionarea acestei noi epidemii este că se simte din ce în ce mai mult faptul că noua construcţie europeană reprezintă în primul rând un „business". Profitabil pentru unii, cu multe zone întunecate pentru alţii. Un „business" care trebuie, cu orice preţ, să se dovedească rentabil. Care să ajute la supravieţuirea cu succes în lumea pragmatică a mondializării. Iar pentru asta nu ezităm să mâncăm pesticide, pentru a ne bucura de „performanţa" de a avea căpşuni la masa de Crăciun.