„El Chapo“ a fost intervievat în secret de Sean Penn înainte de a fi capturat. Mexicul acceptă extrădarea baronului drogurilor în SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sean Penn (stânga) şi „El Chapo“ s-a întâlnit în octombrie anul trecut în jungla mexicană FOTO Twitter Rolling Stone
Sean Penn (stânga) şi „El Chapo“ s-a întâlnit în octombrie anul trecut în jungla mexicană FOTO Twitter Rolling Stone

Un interviu acordat de „El Chapo“ actorului american Sean Penn a facilitat capturarea celebrului interlop mexican. Sean Penn s-a întâlnit în secret cu baronul mexican al drogurilor înainte ca acesta din urmă să fie arestat, pentru a realiza un interviu care a apărut sâmbătă în revista Rolling Stone. Guvernul Mexicului ştia despre întâlnirea celor doi, care a avut loc în octombrie anul trecut în jungla mexicană.

Interviul a fost publicat la o zi după anunţul privind capturarea lui „El Chapo“ Guzman în apropiere de Los Mochis, o localitate de coastă situată în statul Sinaloa, în nord-vestul Mexicului. Joaquin Guzman, în vârstă de 58 de ani, a fost arestat în cadrul unei operaţiuni a forţelor armate mexicane, după şase luni de la evadarea sa spectaculoasă dintr-o închisoare de maximă securitate.

În interviu, „El Chapo“ vorbeşte despre operaţiunile sale cu droguri, afirmând că furnizează „mai multă heroină, metamfetamină, cocaină şi marijuana decât oricine din lume“. „Am o flotă de submarine, avioane, camioane şi bărci“, i-a spus Guzman lui Penn, care a ajuns la celebrul traficant de droguri prin intermediul actriţei mexicane Kate del Castillo.

Sean Penn s-a dus în octombrie anul trecut în jungla mexicană pentru „a avea o întâlnire de şapte ore“ cu celebrul traficant de droguri, urmată de discuţii prin telefon şi înregistrări video. Guvernul mexican ştia că actorul mexican şi „El Chapo“ s-au întâlnit anul trecut, în timp ce traficantul era dat în urmărire, a declarat sâmbătă pentru AFP o sursă guvernamentală, relatează Agerpres.

Întâlnirea dintre Penn şi Guzman face parte din elementele de anchetă care au permis arestarea celui mai căutat traficant de droguri din lume, a precizat sursa menţionată mai sus, care a ţinut să-şi păstreze anonimatul.

Guzman a fost totodată localizat şi capturat pentru că reprezentanţii săi au contactat producători şi actori pentru a realiza un film biografic dedicat celebrului interlop, potrivit procurorului general mexican Arely Gomez.

„Un alt aspect important care ne-a ajutat să-l localizăm a fost descoperirea intenţiei lui Guzman Loera de a face un film biografic, prin stabilirea unor contacte cu actori şi producători, ceea ce a format o nouă linie de investigaţie“, a precizat Arely Gomez, potrivit Mediafax, care citează CNN.

Cel mai probabil, la Hollywood se va realiza un film despre „El Chapo“, la fel ca în cazul lui Pablo Escobar, un alt celebru baron al drogurilor, dar Guzman nu va avea o legătură directă cu producţia, pentru că el a revenit la închisoarea de maximă securitate din care a evadat în urmă cu şase luni.

Evadări şi capturări spectaculoase

Doi oficiali americani au declarat că monitorizarea comunicaţiilor unor apropiaţi ai lui Guzman, inclusiv a telefoanelor mobile şi a mesajelor electronice, a fost decisivă în capturarea lui. Statele Unite au împărtăşit informaţii secrete cu Mexicul, dar operaţiunea a fost efectuată exclusiv de autorităţile mexicane, au precizat oficiali americani.

Joaquin Guzman, alias „El Chapo“, a evadat pe 11 iulie 2015 din Penitenciarul de maximă securitate Altiplano, el fugind printr-un tunel săpat de membrii cartelului de droguri pe care îl conduce.

El a fost capturat vineri după ce forţele mexicane au luat cu asalt o casă din oraşul de coastă Los Mochis, situat în statul său natal Sinaloa. Casa era supravegheată de o lună, a declarat procurorul general Arely Gomez. Guzman a sosit la locuinţă joi, iar autorităţile au declanşat operaţiunea vineri dimineaţa.

Forţele mexicane au fost vizate de focuri de armă din interiorul casei, potrivit lui Gomez. Cinci suspecţi au murit şi şase au fost arestaţi, în timp ce un membru al forţelor mexicane a fost rănit.

În timpul schimbului de focuri, Guzman şi un adjunct al său au fugit printr-un tunel care ducea în sistemul de canalizare al oraşului. Soldaţii i-au urmărit prin tunelurile sistemului de canalizare, dar el a reuşit să iasă la suprafaţă şi a furat o maşină. Guzman a fost pe punctul de a scăpa din nou, dar autorităţile au localizat maşina pe o autostradă din afara oraşului şi l-au capturat.

Arestarea lui Guzman a fost anunţată pe Twitter de preşedintele Mexicului, Enrique Pena Nieto, care a scris: „Misiune îndeplinită: l-am capturat. Îi informez pe cetăţenii mexicani că Joaquin Guzman Loera a fost arestat“.

După numai câteva ore, fiii liderului interlop, Alfredo Guzman şi Ivan Archivaldo Guzman, au postat pe Twitter mai multe mesaje de ameninţare la adresa autorităţilor mexicane.

„Nu ştiţi ce aţi făcut sau mizeria în care v-aţi băgat“, a scris Ivan Archivaldo Guzman pe contul său de Twitter, într-un mesaj adresat forţelor speciale, care l-au capturat pe tatăl său.

Mexicul deschide calea extrădării lui „El Chapo“ în Statele Unite

Guvernul mexican a anunţat sâmbătă că deschide calea extrădării în Statele Unite a lui Joaquin Guzman.

„Odată cu recapturarea lui Guzman Loera, se vor angaja diverse proceduri de extrădare“, a anunţat Ministerul mexican al Justiţiei într-un comunicat, fără a preciza o dată pentru posibila extrădare a liderului cartelului Sinaloa, notează AFP, potrivit Agerpres.

Autorităţile subliniază că procurorii au primit anul trecut două mandate de arestare pentru extrădare şi că avocaţii lui Guzman au trei zile la dispoziţie pentru a formula obiecţii.

După penultima arestare a lui Guzman, în februarie 2014, preşedintele Enrique Pena Nieto a refuzat ca el să fie extrădat în Statele Unite şi a promis să-l judece şi să-l încarcereze în Mexic.

Potrivit unor analişti citaţi de AFP, baronul drogurilor ar urma să fie extrădat rapid în Statele Unite, de teama de a nu scăpa din nou. Şeful cartelului Sinaloa este vizat de mai multe anchete în statele americane Arizona, California, Texas, Illinois, New York şi Florida.

„Nu se mai pune întrebarea dacă va fi extrădat, ci când anume? Nu cred că Guvernul mexican vrea să-şi asume riscul unei noi evadări“, a declarat pentru AFP Alejandro Hope, expert în securitate şi fost membru al serviciilor mexicane de informaţii.

„El Chapo“ este considerat principalul baron al drogurilor din Mexic şi chiar „cel mai influent traficant de droguri din lume” de Departamentul american al Trezoreriei. Reţelele conduse de Guzman Loera sunt principalii importatori de droguri în Statele Unite.

Joaquin Guzman a fost arestat pentru prima dată în Guatemala, în 1993, de unde a fost extrădat în Mexic şi condamnat la 20 de ani de închisoare pentru deţinere de arme de foc, trafic de droguri şi omucidere. În 2001, el a evadat pentru prima dată, dintr-un alt penitenciar de maximă securitate. Ancheta în acest caz a arătat că Guzman Loera s-a folosit de ajutorul a doi gardieni pe care i-a mituit cu 2,5 milioane de dolari. El a fost condus în afara penitenciarului într-un cărucior folosit pentru transportarea rufelor murdare.

Dosarele aflate în curs de judecare pe numele său i-ar putea aduce condamnări cumulate de peste 300 de ani de închisoare.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite