Economia Chinei ar urma să crească în urma pachetului de sprijin, spun analiştii
0Cheltuielile programate de China pentru stimularea economiei ar putea aduce până la 1,9 puncte procentuale creşterii economice şi ajuta guvernul să îşi atingă ţinta de creştere anul acesta, potrivit grupului de cercetare al consiliului de stat, scrie Bloomberg, preluat de NewsIn.
"China are capacitatea de a deveni prima ţară din lume care să iasă din criză şi să îşi menţină o creştere stabilă pe termen mediu şi lung", a declarat directorul centrului de cercetare pentru dezvoltare al Consiliului de Stat, Zhang Yutai, cu ocazia unui forum de la Beijing.
Vicepremierul Li Keqiang a reiterat ţinta de creştere economică a Chinei, de 8% din produsul intern brut (PIB) cu ocazia forumului de la Beijing, spunând că unele industrii "au dat semne de recuperare".
China ţinteşte o creştere economică în 2009, chiar dacă economiile din Statele Unite şi Japonia se comprimă. Economia ţării dă "semne timpurii" de stabilizare, în condiţiile în care investiţiile susţinute de guvern contrabalansează o încetinire a exporturilor, potrivit estimărilor din 18 martie ale Băncii Mondiale.
Investiţiile din China au crescut cu 26,5% în primele două luni din 2009, în timp ce creditele bancare au crescut de patru ori în februarie, indicând că planul de stimuli de 4.000 miliarde yuani (585 miliarde dolari) începe să alimenteze economia.
Guvernul Chinei face eforturi pentru susţinerea creşterii economice, în contextul scăderii exporturilor, accentuării şomajului, ieftinirii caselor şi accentuării riscului de intrare în incapacitate de plată a celor care au credite.
Milioane de muncitori migratori şi-au pierdut locurile de muncă, în condiţiile în care scăderea comenzilor din străinătate a obligat fabricile să scadă producţia sau să se închidă.
Produsul intern brut a crescut cu 6,8% în trimestrul al patrulea, acesta fiind cel mai slab ritm din ultimii şapte ani. Economia a crescut cu 9% în întreg anul trecut, un ritm mai lent comparativ cu cel de 13% din 2007.























































