Două site-uri ce copiază Google şi YouTube au apărut în China
0În contextul discuţiilor dintre autorităţile de la Beijing şi motorul de căutare Google, în China au răsărit două site-uri care imită Google şi YouTube: YouTubecn şi Goojje, scriu britanici de la The Guardian.
YouTubecn.com oferă clipuri video preluate de pe site-ul YouTube, site blocat în statul asiatic. Site-ul care copiază Google se numeşte Goojje şi include şi o solicitare adresată companiei americane de a nu părăsi China.
Google a ameninţat recent că va părăsi China în urma mai multor conflicte cu autorităţile de la Beijing privind cenzura şi atacurile cibernetice.
De atfel, YouTube, site deţinut tot de americanii de la Google, a fost blocat în China în 2008.
Potrivit mai multor analişti, cele două copii ar putea să pune paie pe foc în scandalul izbucnit între comapnia americană şi autorităţile chineze deoarece încalca drepturile intelectuale ale companiei americane.
Aceasta nu este singura problemă. Pe site-ul ccare copiază YouTube au fost postate imagini video din timpul mişcărilor sociale din China, lucru de care oficiali comunişti nu sunt deloc încântaţi, ţinând cont că imagini de la protestele tibetanilor din 2008 s-au soldat cu blocarea accesului la site-ul celor de la Google, în urmă cu doi ani.
Analiştii chestionaţi de publicaţia britanică se aşteaptă să apară şi un site-clonă pentru Facebook. Reţeaua de socializare este, de asemenea, blocată în China lui Ju Hintao.