Două persoane și-au pierdut viața după prăbușirea unui avion în Afganistan

0
Publicat:

Două persoane care au fost date inițial dispărute în urma prăbușirii unui avion rusesc produs weekendul trecut în munții din nord-estul Afganistanului au murit în accident, a comunicat un responsabil al guvernului afgan, notează AFP, scrie Agerpres.

Hartă Afganistan FOTO: Shutterstock
Hartă Afganistan FOTO: Shutterstock

Avionul, un aparat de producție franceză tip Dassault Falcon 10, care transporta șase persoane într-un zbor de ambulanță care venea din India, via Uzbekistan, având ca destinație Moscova, înainte de a dispărea de pe radar sâmbătă pe seara.

Din pasageri patru persoane au supravieţuit, iar două au fost date dispărute de autoritatea aviaţiei civile, Rosaviaţia. Ulterior un responsabil afgan din ministerul transporturilor şi aviaţiei civile a declarat că ceilalţi doi pasageri au murit în accident.

„Am căutat două zile şi ieri seară am găsit locul unde a căzut avionul. Erau şase persoane la bord. I-am salvat pe cei patru care erau în viaţă. Două persoane au murit”, a transmis Abdul Sattar Gharwal, directorul general al ministerului.

Cei patru supravieţuitori au fost transportați la Kabul.

Conform agenţiei ruse de presă Ria Novosti, avionul efectua un zbor privat având la bord o „pacientă imobilizată la pat în stare gravă” şi pe soţul ei, care plătise zborul, aceste două persoane fiind cetăţeni ruşi conform acestei surse.

Un responsabil din cadrul guvernului afgan a declarat pentru AFP că dezastrul s-a produs în provincia Badakhshan, care are graniţă cu Tadjikistan, China şi Pakistan.

Zona accidentului, muntoasă şi greu accesibilă, se află la opt ore de mers cu maşina de capitala provinciei Faizabad, a declarat Zabihullah Amiri, şeful departamentului de informare al provinciei.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite