Directorul spitalului indonezian, ucis într-un bombardament israelian: „Au țintit camera lui”. Nouă operațiune „Lion Rising” în Gaza
0Directorul Spitalului Indonezian din orașul Gaza, a fost ucis miercuri într-un bombardament israelian, potrivit rudelor și Ministerului Sănătății din Fâșia Gaza, relatează TIME. Forţele de apărare israeliene (IDF) şi-au intensificat în mod considerabil operaţiunile militare în Fâşia Gaza în ultimele zile, atingând un nivel al activităţii „care nu a mai fost observat de mai multe luni”, a relatat joi postul de televiziune israelian Kan.

Marwan Sultan a fost ucis alături de soția, sora, fiica și ginerele său, după ce o rachetă a lovit apartamentul în care locuia familia, a declarat fiica sa supraviețuitoare, Lobna.
„Racheta a fost lansată fix asupra camerei lui, asupra locului în care se afla, asupra lui. Toate camerele au fost în regulă, cu excepția celei care îi aparținea; racheta a lovit-o cu precizie”, a adăugat ea.
Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au declarat într-un comunicat pentru TIME că au atacat miercuri un „terorist cheie al Hamas” în timpul unei operațiuni în orașul Gaza.
„Afirmația conform căreia, în urma atacului, civili fără implicare au fost răniți este în curs de revizuire. IDF-ul regretă orice vătămare adusă persoanelor neimplicate și acționează pentru a atenua cât mai mult posibil daunele aduse acestora”, se arată în comunicat.
Organizația Medical Aid for Palestinians (MAP) a condamnat atacul, descriindu-l pe Sultan drept „un profesionist dedicat care a lucrat în condiții de neimaginat pentru a oferi îngrijiri pacienților care încercau să supraviețuiască lunilor de bombardamente și blocadă militară a Israelului”.
MAP afirmă că numărul lucrătorilor din domeniul sănătății uciși în Gaza a ajuns la cel puțin 1.580 de la începutul războiului dintre Israel și Hamas, în octombrie 2023.
„În ciuda faptului că sunt protejați de dreptul internațional, lucrătorii din domeniul sănătății din Gaza sunt eliminați sub ochii lumii”, a declarat MAP într-un comunicat ca răspuns la moartea lui Sultan, survenită miercuri.
Organizația Healthcare Workers Watch (HWW), cu sediul în Gaza, a declarat că moartea lui Sultan crește la 50 numărul lucrătorilor din domeniul sănătății uciși de atacurile aeriene israeliene în ultimele 70 de zile.
Spitalul indonezian, condus de Sultan, a fost forțat să se închidă în luna mai, după „atacuri israeliene repetate și daune structurale”, potrivit Națiunilor Unite.
Sultan descrisese la vremea respectivă atacurile israeliene drept „o țintire directă a spitalului, inclusiv a unității de terapie intensivă”.
Sistemul de sănătate din Gaza, sub presiune în urma atacurilor israeliene
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat luna trecută că nu mai există spitale funcționale în nordul Gazei, iar sistemul de sănătate din întreaga fâșie „se prăbușește”.
OMS a precizat că pacienții care se adăposteau în curtea Spitalului Al-Aqsa, Deir al-Balah, au fost răniți într-un atac aerian israelian marți, adăugând că a documentat 734 de atacuri asupra unităților sanitare din Gaza de la începutul războiului.
Comitetul Internațional pentru Crucea Roșie a declarat că este „alarmat de intensificarea ostilităților” în Gaza și că, în consecință, Spitalul său de campanie este suprasolicitat.
„CICR își reiterează urgent apelul pentru protejarea personalului medical și a unităților medicale din Gaza. Acestea trebuie respectate și protejate pentru a asigura o gură de oxigen pentru răniți și bolnavi”, se arată într-un comunicat.
Israelul intenționează să continue campania militară în Fâșia Gaza
Israelul a escaladat operațiunea militară pe care a denumit-o 'Leul care se ridică' ('Ka'ari Yitnasse', cu acelaşi nume ca şi operaţiunea împotriva Iranului), ce succede operaţiunii "Carele lui Gedeon", a relatat postul de televiziune israelian Kan.
Potrivit unui ofiţer superior al IDF, operațiunea ar trebui să continue în următoarele săptămâni, până la încheierea unui acord de încetare a focului.
„Sunt încă foarte multe zone de cucerit şi misiuni de îndeplinit”, a spus el, indicând că cinci divizii israeliene sunt în prezent desfăşurate în Fâşia Gaza.
Amploarea distrugerilor în sectorul Jabaliya, în nordul Fâşiei Gaza, este o dovadă a intensităţii luptelor, consemnează postul de televiziune israelian i24News. „La 150 de metri de ceea ce a fost cândva localitatea Jabaliya, nu a mai rămas nimic altceva decât nisip”, recunoaşte ofiţerul citat., potrivit Agerpres. În pofida acestor distrugeri, confruntările continuă, combatanţii Hamas încercând să surprindă forţele IDF, la doar patru kilometri de frontiera cu Israelul.
În același timp, responsabili militari israelieni estimează că ar mai fi nevoie de încă trei luni pentru îndeplinirea tuturor obiectivelor stabilite pentru Fâşia Gaza.
Principalul punct al luptelor actuale se află în nordul Fâşiei Gaza, cu accentul pe oraşul Gaza, considerat cea mai importantă fortăreaţă Hamas rămasă după căderea oraşului Khan Yunis în sud
Printre misiunile prioritare figurează cucerirea completă a oraşului Beit Hanoun, unde doar 50% din ţintele subterane au fost distruse, precum şi preluarea totală a oraşului Gaza, în nordul enclavei, conform responsabililor militari, citaţi de i24News.
În Fâşia Gaza există încă capacitatea de fabricare a explozibililor artizanali, iar două brigăzi ale grupării islamiste palestiniene Hamas rămân operaţionale, afirmă ofiţerul israelian citat. Aceste elemente constituie principalele provocări care urmează să fie abordate în următoarele săptămâni, potrivit lui.
Anunţul recent al trecerii la această nouă fază operaţională marchează un pas semnificativ în strategia militară israeliană. Şeful Statului Major, Eyal Zamir, a declarat recent că IDF „va atinge în perioada următoare liniile pe care le-am definit pentru etapa actuală a operaţiunii”. Această declaraţie sugerează că IDF se apropie de încheierea misiunilor sale în Gaza, ceea ce face staff-ul forţelor de securitate să definească următorii paşi, luând în considerare două scenarii: cu sau fără un acord de încetare a focului.