Deputaţii brazilieni au votat în favoarea destituirii preşedintelui Dilma Rousseff

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii Camerei Deputaţilor din Congresul Braziliei au votat în favoarea destituirii Dilmei Rousseff din funcţia de preşedinte al ţării, luni dimineaţă, marcând un pas important în înlăturarea ei de la şefia statului sud-american. Rousseff este acuzată că ar fi „cosmetizat” bugetul ţării în 2014 pentru a favoriza realegerea sa pentru un al doilea mandat consecutiv de preşedinte.

După peste cinci ore de vot într-o atmosferă tensionată în camera inferioară a legislativului brazilian, cel puţin 342 de deputaţi votaseră în favoarea destituirii lui Rousseff – reprezentând majoritatea de două treimi necesară pentru ca moţiunea să fie acceptată. 

Votul a fost transmis în direct de televiziunile de Brazilia şi difuzat pe ecrane uriaşe instalate în cele mai mari oraşe din ţară. Sute de mii de brazilieni au urmărit în stradă şedinţa, în care fiecare deputat brazilian a votat pe rând în favoarea sau împotriva destituirii preşedintelui, susţinând în unele cazuri şi discursuri care au durat minute întregi – deşi în mod normal ar fi avut dreptul de a lua cuvântul maxim zece secunde.

În cele din urmă, susţinătorii moţiunii de destituire au izbucnit în urale în jurul orei locale 23.00 (ora României 05.00) atunci când unul dintre deputaţi a acordat al 342-lea vot în favoarea destituirii preşedintelui.

Soarta preşedintelui brazilian se află acum în mâinile Senatului: camera superioară a legislativului va vota prima dată pentru trimiterea în judecată a lui Rousseff, caz în care ea ar urma să fie suspendată din funcţie pentru o perioadă de 180 de zile, iar mai apoi va vota decisiv pentru destituirea din funcţie.

Însă votul pentru suspendare din Senat va avea, teoretic, şanse mai mari de reuşită deoarece va necesita o majoritate simplă pentru trimiterea în judecată a preşedintelui brazilian. În cazul în care acesta va trece, Senatul va începe audieri ce se vor sfârşi cu un vot pentru stabilirea vinovăţiei lui Rousseff – ce va avea nevoie din nou de o majoritate de două treimi pentru a fi aprobat şi ar rezulta în destituirea permanentă din funcţie a liderului Partidului Muncitorilor.

În cazul suspendării şi destituirii lui Rousseff, vicepreşedintele brazilian Michel Temer va deveni preşedinte interimar, până la organizarea de noi alegeri prezidenţială.

De ce este acuzată Rousseff

Moţiunea pentru destituirea lui Rousseff este bazată pe faptul că preşedintele brazilian a manipulat bugetul ţării în 2014 pentru a ascunde deficitul bugetar real, şi a favoriza astfel realegerea ei pentru un al doilea mandat de preşedinte al ţării. Rousseff a câştigat ulterior alegerile în al doilea tur cu 51,6%, reprezentând cea mai strâns alegere prezidenţială din istoria ţării

Mai precis, Rousseff ar fi dat undă verde pentru folosirea unor tertipuri financiare – precum împrumutarea statului de la bănci publice - pentru a umfla artificial bugetul ţării în aşa fel încât să pară că economia braziliană ar fi atins nivelele de surplus anuale stabilite pentru Congres şi a prezenta Brazilia într-o situaţie economică mai prielnică decât este de fapt.

Însă Rousseff neagă că ar fi procedat ilegal în chestiuni bugetare, argumentând că astfel de tehnici sunt folosite des pe plan local, naţional şi internaţional şi că acesta este doar o justificare legală a unei tentative de lovitură de stat din partea opoziţiei

Trecutul dictatorial a inflamat spiritele în Camera Deputaţilor 

Tensiunea prilejuită de votul crucial al deputaţilor brazilieni a scos la iveală şi disensiuni rămase din trecutul dictatorial al Braziliei.

Astfel, „The Guardian” relatează că deputatul de extremă dreapta Jair Bolsonaro, care a votat în favoarea destituirii, a dedicat public votul memoriei lui Carlos Brilhante Ustra – un fost colonel de armată care a condus o agenţie de securitate bazată pe represiune şi tortură a regimului dictatorial militar care a condus Brazilia în perioada 1964-1985.

Rousseff, care a făcut parte din mişcări de gherilă marxiste ostile regimului la sfârşitul anilor '60, a fost unul dintre deţinuţii torturaţi de agenţie în acea perioadă. Declaraţia lui Bolosonaro a stârnit o reacţie furioasă din partea deputatului Jean Wyllys, susţinător al preşedintelui, care a scuipat în direcţia politicianului de extremă dreapta. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite