Cutremur în armata Chinei: un apropiat a lui Xi Jinping, anchetat pentru corupție și scurgeri de informații nucleare către Statele Unite

0
Publicat:

Autoritățile chineze au confirmat că Zhang Youxia, apropiatul lui Xi Jinping, este anchetat pentru corupție și scurgeri de informații nucleare către Statele Unite.

Xi Jinping FOTO: Shuterstock
Xi Jinping FOTO: Shuterstock

Zhang Youxia, al doilea în comandă al președintelui Xi Jinping și vicepreședinte al Comisiei Militare Centrale a Chinei, se află sub investigație pentru „încălcări grave ale disciplinei și legii”, a anunțat ministerul apărării de la Beijing.

Zhang, considerat unul dintre cei mai apropiați aliați militari ai lui Xi și membru al Partidului Comunist, este vizat de cea mai mediatizată anchetă din cadrul recentei epurări a conducerii militare, potrivit theguardian.

Potrivit Wall Street Journal, Zhang ar fi fost acuzat de scurgeri de informații privind programul nuclear al Chinei către Statele Unite și de acceptarea de mită pentru promovarea unor ofițeri în funcții importante, inclusiv la Ministerul Apărării. Informațiile nu au putut fi confirmate independent de publicațiile internaționale.

Zhang nu a mai fost văzut în public din 20 noiembrie 2025, când s-a întâlnit cu ministrul apărării al Rusiei la Moscova.

Experiența sa de luptă include participarea la conflicte de graniță cu Vietnamul în 1979 și 1984, care i-au conturat reputația de „modernizator” în armată.

Aceasta este a doua demitere a unui vicepreședinte al Comisiei Militare Centrale în câteva luni, după expulzarea lui He Weidong în octombrie 2025 pentru corupție.

Epurările afectează procesele de achiziție de armament și modernizarea armatei chineze, dar oficialii susțin că operațiunile militare curente nu vor fi perturbate.

China continuă să adopte o poziție tot mai fermă în Marea Chinei de Est, Marea Chinei de Sud și în jurul Taiwanului, unde Beijingul revendică suveranitate. Recent, armata chineză a organizat cele mai mari exerciții militare de până acum în apropierea insulei.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite