Cum îl sfidează Erdogan pe Trump

0
Publicat:
Ultima actualizare:

John Bolton, consilierul preşedintelui SUA Donald Trump, a părăsit Turcia fără a se întâlni cu liderul de la Ankara. A avut o întrevedere de 2 ore şi 10 minute cu cu purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei turce, İbrahim Kalın, şi delegaţia care îl însoţea. Corespondentul Bloomberg la Casa Albă, a spus că şeful statului turc, Recept Tayyip Erdoğan, a refuzat să se întâlnească cu Bolton.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a acuzat pe consilierul american pentru securitate naţională John Bolton de comiterea „unei greşeli foarte serioase” prin faptul că a cerut Turciei să garanteze securitatea combatanţilor kurzi din nord-estul Siriei, de unde Statele Unite intenţionează să-şi retragă trupele. 

„Nu putem face nicio concesie în această privinţă”, a declarat Erdogan astăzi, înainte ca Bolton să plece de la Ankara, în vreme ce tensiunile între cele două ţări aliate din NATO au atins un nou nivel culminant. Turcia îi consideră o ameninţare pe kurzii care luptă cu sprijin american împotriva grupării Statul Islamic din Siria, Erdogan anunţând că pregătirile pentru lansarea unei noi ofensive militare împotriva lor sunt aproape de sfârşit.

Bolton a insistat ca Turcia să se abţină de la vreo operaţiune, dacă aceasta nu este coordonată cu Statele Unite şi aprobată de Washington, dar a părăsit ţara fără a primi garanţii şi fără a se întâlni cu Erdogan personal.

İbrahim Kalın

Un consilier al preşedintelui turc a spus că Turcia este gata să coordoneze operaţiunile cu aliaţii, dar că nu are de gând să ceară permisiunea aliaţilor pentru a acţiona împotriva celor pe care îi consideră terorişti. Preşedintele american Donald Trump a anunţat luna trecută decizia de a retrage militarii americani din Siria, cauzând mai multe îngrijorări, inclusiv în legătură cu soarta aliaţilor lor kurzi.

Preşedintele Erdoğan a refuzat să se întâlnească cu Bolton în urma declaraţiilor acestuia din Israel, conform cărora SUA nu se vor retrage din regiune până când nu se vor fi oferite garanţii PKK/YPG. Liderul de la Ankara a precizat totuşi: "Cu Trump mă pot întâlni oricând".

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite