Cuba este de acord să stabileasca relaţii bilaterale cu Uniunea Europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cuba şi-a arătat în mod oficial acordul de a restabili relaţiile bilaterale cu Uniunea Europeană, a anunţat, joi, ministrul cubanez de Externe, Bruno Rodriguez, potrivit BBC.

Oficialul din Cuba a declarat că ţara sa a primit „cu satisfacţie” invitaţia blocului comunitar de a restabili relaţiile bilaterale.

„Cuba primeşte cu satisfacţie propunerea lansată pe 10 februarie de către Uniunea Europeană în vederea sistării politicilor unilaterale faţă de Cuba”, a declarat ministrul cubanez de Externe, Bruno Rodriguez.

Negocierile viitoare dintre Cuba şi Uniunea Europeană au în vedere stimularea comerţului şi investiţiile dintre cele două entităţi, precum şi progresul în domeniul drepturilor omului pentru statul comunist.

Legăturile diplomatice dintre Cuba şi Uniunea Europeană au fost întrerupte în anul 1996 din cauza problemelor guvernului de la Havana în privinţa democraţiei şi drepturilor fundamentale ale omului.

Blocul comunitar este deja cel de-al doilea partener economic important pentru Cuba, după Venezuela, mai menţionează sursa citată. O relaţie mai bună între Cuba şi Uniunea Europeană are potenţialul de a impulsiona de asemenea şi turismul în ţara insulară.

Un calendar oficial al negocierilor viitoare nu a fost stabilit, însă negociatorii Uniunii Europene au afirmat că scopul lor este să semneze cu autorităţile din Cuba un acord bilateral până la sfârşitul anului 2015.

Aceste negocieri reprezintă una dintre cele mai importante schimbări diplomatice ale blocului comunitar faţă de Cuba în ultimii şase ani.

După discuţia cu oficialii Uniunii Europene, ministrul cubanez de Externe, Bruno Rodriguez, şi-a arătat speranţa ca şi presedintele american, Barack Obama, să urmeze exemplul blocului comunitar. SUA au impus un embargou economic Cubei încă din 1962.


Citeşte şi:

Fidel Castro a apărut pentru prima dată în spaţiul public după nouă luni

Fostul preşedinte al Cubei, Fidel Castro, a apărut miercuri în public pentru prima dată în ultimele nouă luni pentru a participa la deschiderea unei galerii de artă în capitala Havana, informează BBC.

Raul Castro doreşte să dezvolte „relaţii civilizate” cu Statele Unite

Preşedintele cubanez, Raul Castro, a făcut apel, duminică, la dezvoltarea unor „relaţii civilizate” cu Statele Unite ale Americii, menţionând că cele două ţări ar trebuie să-şi respecte diferenţele, informează BBC.

După 50 de ani, Cuba dă undă verde la importul de maşini

Guvernul cubanez a autorizat oficial importul liber de vehicule, interzis de jumătate de secol, în cadrul reformelor economice lansate de preşedintele Raul Castro, a anunţat cotidianul oficial Granma, citat de AFP.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite