Crima care a făcut înconjurul lumii: O afgană este executată de propriul soț în fața unor talibani
0Execuţia sumară a unei afgane difuzată recent pe internet este o "crimă cu sânge rece", ce reaminteşte lumii întregi "brutalitatea talibanilor", a denunţat luni Casa Alba, declarându-se determinată să protejeze drepturile femeilor în Afganistan.
Imaginile execuţiei cu foc de armă a celei pe care autorităţile au numit-o Najiba, 22 de ani, au făcut duminică înconjurul lumii.
Ele o arată pe victimă ascultând neclintită condamnarea la moarte, înainte ca un bărbat descris ca soţul ei să o împuşte de 13 de ori, trăgând ultimele patru focuri în cadavru.
Tragica întâmplare a avut loc în provincia Parwan, unde NATO și-a construit una dintre cele mai mari baze militare. Localitatea unde a avut loc evenimentul care a șocat întreaga lume este la doar o oră depărtare de Kabul, scrie Denver Post.
"Când talibanii erau la putere, drepturile femeilor au fost ignorate, atacate şi nesocotite. Această crimă cu sânge rece reaminteşte din nou afganilor şi comunităţii internaţionale brutalitatea talibanilor", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui american Barack Obama, Jay Carney.
"Statele Unite sunt solidare cu afganii, în special cu femeile din Afganistan, pentru a se asigura că progresele obţinute prin luptă de femei în ultimii zece ani în această ţară nu sunt doar protejate, ci sunt tot mai multe", a mai spus Carney într-un briefing.
Autorităţile afgane au lansat o urmărire pentru a-i prinde pe vinovaţi, talibani în opinia lor, care au executat-o sumar pe această femeie suspectată de adulter şi a cărei execuţie filmată a şocat întreaga lume, scrie Agerpres.
Forţa internaţională a NATO în Afganistan s-a declarat la rândul ei "gata să ajute forţele afgane în prinderea autorilor acestei atrocităţi", a declarat comandantul ei, generalul american John Allen.
Într-un comunicat, citat de AFP, preşedintele Hamid Karzai a ordonat să fie depuse "toate eforturile" pentru "arestarea şi pedepsirea vinovaţilor".























































