Clark Olofsson a murit la 78 de ani. Povestea infractorului care a inspirat „Sindromul Stockholm”

0
0
Publicat:

Unul dintre cei mai cunoscuți infractori ai Suediei, implicat în evenimentul care a dat naștere sintagmei „sindromul Stockholm”, a murit la vârsta de 78 de ani. 

Clark Olofsson, unul dintre cei mai cunoscuți infractori, a murit FOTO: X
Clark Olofsson, unul dintre cei mai cunoscuți infractori, a murit FOTO: X

Clark Olofsson, celebru pentru implicarea sa în jaful de bancă și luarea de ostatici din 1973, care a avut loc în capitala Suediei, a murit după o boală îndelungată, potrivit unui anunț făcut de familia sa pentru publicația suedeză Dagens ETC, citată de BBC

Răpirea care a intrat în istorie 

Evenimentul care l-a făcut cunoscut pe Olofsson a avut loc în august 1973, când Jan-Erik Olsson, un alt infractor, a intrat într-o bancă din Stockholm și a luat patru ostatici - trei femei și un bărbat. Olsson a cerut atunci ca Olofsson, cu care legase o prietenie în închisoare, să fie adus la fața locului. Autoritățile suedeze au acceptat, iar Olofsson a fost escortat în clădirea băncii, care era deja înconjurată de poliție.

Asediul a durat șase zile și a intrat în istorie nu doar prin durata și tensiunea sa, ci și prin comportamentul neobișnuit al ostaticilor, care au început să empatizeze cu răpitorii. Aceștia au apărat acțiunile infractorilor și au devenit tot mai ostili față de poliție. Astfel a luat naștere termenul „sindromul Stockholm” - un fenomen psihologic în care victimele dezvoltă sentimente pozitive față de agresorii lor.

„Am încredere deplină în Clark”

Într-un moment-cheie al crizei, Olofsson a convins-o pe una dintre femeile luate ostatice, Kristin Enmark, să vorbească la telefon cu prim-ministrul Suediei în numele răpitorilor. Ea i-a spus: „Am încredere deplină în Clark... Nu ne-au făcut nimic”. A continuat apoi: „Dimpotrivă, au fost foarte drăguți... Credeți sau nu, dar ne-am simțit foarte bine aici.”

Criza s-a încheiat după șase zile, când poliția a intervenit prin acoperișul clădirii și a folosit gaze lacrimogene pentru a-i captura pe cei doi bărbați. La final, ostaticii au refuzat inițial să părăsească banca, temându-se că poliția îi va împușca pe răpitori. Mai mult, aceștia au refuzat ulterior să depună mărturie împotriva lui Olofsson și Olsson.

Ani mai târziu, într-un interviu acordat ziarului Aftonbladet, Olofsson a susținut că autoritățile i-au propus un acord: să joace rolul unui „agent intern” care să-i protejeze pe ostatici, în schimbul reducerii pedepsei. El a declarat că poliția nu și-a respectat partea din înțelegere.

Sindromul Stockholm - controversă și dezbatere 

Cazul a devenit un punct de referință în psihologie, dar validitatea „sindromului Stockholm” a fost de atunci intens dezbătută. Unii specialiști îl consideră un mecanism natural de apărare în situații traumatice, alții pun la îndoială dacă este cu adevărat o tulburare psihiatrică.

Clark Olofsson, care a petrecut mare parte din viața sa adultă în închisoare pentru diverse infracțiuni, a rămas o figură controversată în istoria criminalității europene.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite