„Măcelarul”, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei, a murit în închisoare. A ucis peste 50 de femei VIDEO
0Cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei, Robert Pickton, zis și „Măcelarul” a murit, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa. A ucis peste 50 de femei.
Serviciul Penitenciarelor din Canada a anunţat decesul lui Pickton, în vârstă de 74 de ani, într-un comunicat în care a menţionat că rudele deţinutului, precum şi rudele victimelor sale, au fost notificate, potrivit Agerpres.
Pickton a fost atacat pe 19 mai în închisoarea de maximă securitate Port-Cartier, situată la aproximativ 700 de kilometri nord-est de Montreal, de un alt deţinut în vârstă de 51 de ani.Atacul, ale cărui motive nu sunt cunoscute, i-a provocat leziuni grave lui Pickton, care a fost internat în comă.
Ce făcea cu trupurile victimelor
Deşi în 2007 a fost condamnat pentru şase crime şi condamnat la închisoare pe viaţă, el a fost inculpat pentru uciderea a 26 de femei, majoritatea prostituate şi de origine indigenă care trăiau în Vancouver sau împrejurimi.
În timpul procesului său, martorul acuzării Andrew Bellwood a declarat că Pickton i-a povestit cum își sugruma victimele și cum își hrănea porcii cu rămășițele lor, scrie dailymail.
Oficialii din domeniul sănătății au emis o dată un avertisment privind carnea contaminată pentru vecinii care ar fi putut cumpăra carne de porc de la ferma lui Pickton, îngrijorați că aceasta ar fi putut conține rămășițe umane.
Totodată, autorităţile au găsit la fermă resturi de ADN de la 33 de femei, iar Pickton însuşi a mărturisit uciderea a cel puţin 49 de femei, în timp ce organizaţiile de apărare ale femeilor indigene au estimat numărul victimelor sale la peste 60.