Cine a câştigat Nobelul alternativ şi pentru ce
0
Semnal FP. Activişti din Noua Zeelandă, din Republica Democrată Congo şi din Australia au primit “Right Livelihood Award” pentru eforturile lor în materie de dezarmare nucleară, de protejare a pădurilor tropicale din Congo şi de atenţionare asupra efectelor schimbării climatice.
Aceste premii sunt decernate într-o logică critică faţă de distincţiile tradiţionale Nobel acordate unor personalităţi din Occidentul bogat, reaminteşte site-ul de ştiri german News.de .
Distincţiile sunt acordate de o fundaţie suedeză, înfiinţată de publicistul şi filatelistul german Jakob von Uexküll în anul 1980 pentru “a-i onora şi pe pentru a-i susţine pe cei care oferă răspunsuri practice şi exemplare la cele mai importante provocări cu care ne confruntăm astăzi”.
De pe o listă generoasă de 82 de nominalizaţi proveniţi din 46 de ţări, juriul a ales patru câştigători. Două premii în valoare de 50.000 de euro s-au dus în Africa. Biologul René Ngongo a fost premiat pentru implicarea sa în conservarea pădurii tropicale din Congo. „Acest om a luptat chiar cu riscul vieţii pentru cea de-a doua pădure tropicală ca importanţă din lume şi a documentat îndeaproape cine este vinovat de distrugerea acesteia“, a motivat preşedintele fundaţiei.
O altă laureată a fost ginecoloaga australiană Catherine Hamlin, care a tratat timp de 50 de ani femei care sufereau de fistulă perianală în capitala Etiopiei Addis Abeba şi a inventat noi tehnici de operaţie pentru astfel de afecţiuni. Astfel Hamlin „a redat sănătatea, speranţa şi demnitatea miilor de femei africane sărace“, motivează juriul.
Neo-zeelandezul Alyn Ware a fost premiat pentru eforturile sale pentru o lume fără arme nucleare. Timp de peste 25 de ani el a dezvoltat în patria sa şi în cadrul programelor ONU ample campanii pentru dezarmare nucleară. Mai mult el a inclus studiul păcii în programa şcolară din Noua Zeelandă, relatează BBC . „Sperăm ca în privinţa denuclearizării, politica preşedintelui Barack Obama să deschidă noi ferestre de oportunitate“, a spus Ole von Uexküll, preşedintele Right Livelihood Award Foundation.
Premiul de onoare a fost decernat zoologului şi moderatorului TV canadian David Suzuki pentru munca sa de lămurire, dusă timp de 20 de ani, în privinţa pericolelor implicate de schimbarea climatică.
Pentru detalii şi subiecte adiacente, consultaţi şi:
Adevărul: Doi indieni câştigă „Nobelul alternative”
Un cuplu indian şî organizaţia pe care o conduc au câştigat un prestigios premiu internaţional pentru eforturile lor de promovare a justiţiei sociale şi a dezvoltării sustenabile în statul Tamil Nadu.
Stratfor: Nobel Geopolitics
Two things must be remembered about the Nobel Peace Prize. The first is that Nobel was never clear about his intentions for it. The second is his decision to have it awarded by politicians from a marginal country relative to the international system. This is not meant as a criticism of Norway, a country we have enjoyed in the past, but the Norwegians sometimes have an idiosyncratic way of viewing the world.
USA Today: Nobel jury speaks out in defense of Obama prize
One judge noted with surprise that President Barack Obama "didn't look particularly happy" at being named the Nobel Peace Prize laureate. Another marveled at how critics could be so patronizing. In a rare public defense of a process normally shrouded in secrecy, four of the Nobel jury's five judges spoke out this week about a selection they said was both merited and unanimous. To those who say a Nobel is too much too soon in Obama's young presidency, "We simply disagree ... He got the prize for what he has done," committee chairman Thorbjorn Jagland told The Associated Press by telephone from Strasbourg, France, where he was attending meetings of the Council of Europe.























































