China nu se dezminte în strategia sa de „zero cazuri de COVID-19”. A dispus construirea unor centre încăpătoare de carantină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
China a dispus pregătirea unor centre de carantină pentru cei întorşi din străinătate FOTO China News Service via Bloomberg
China a dispus pregătirea unor centre de carantină pentru cei întorşi din străinătate FOTO China News Service via Bloomberg

China a solicitat autorităţilor municipale să pregătească facilităţi specializate de carantină pentru cei care se întorc din străinătate, în măsura în care China are o abordare de zero toleranţă faţă de noi cazuri de îmbolnăvire de COVID-19 pentru a împiedica virusul să se răspândească pe teritoriul său, relatează Bloomberg.

Autorităţile locale au primit termen până la sfârşitul lunii octombrie pentru a găsi spaţiu pentru centrele de carantină, fie prin folosirea unora existente, fie prin ridicarea altora noi, a anunţat un reprezentant al Comisiei Naţionale de Sănătate. Acesta a precizat că autorităţile trebuie să asigure cel puţin 20 de camere la 10.000 de locuitori, iar aceste centre de carantină nu trebuie să devină „risipite” şi „dezorganizate”.

Totodată, oficialităţile locale ar trebui să aibă spaţii de cazare de rezervă pentru a asigura eficienţa sistemului de carantină.

Măsura dispusă de China vine în contextul în care un focar de îmbolnăviri provocate de varianta delta în oraşul nordic Harbin, lângă frontiera cu Rusia, se domoleşte, iar un altul izbucnit anterior în provincia sud-estică Fujian pare aproape de stingere.

China impune o perioadă obligatorie de 14 zile de carantină pentru cei care se întorc din străinătate cu unele excepţii pentru cei vaccinaţi.

China este în fruntea ţărilor care au adoptat aşa-numita strategie de „cazuri zero de COVID” care presupune eliminarea completă a noilor cazuri de infecţie. Este o strategie cu ajutorul căreia China şi alte ţări, între care Singapore şi Noua Zeelandă, au prevenit un număr mare de decese pe parcursul pandemiei. În prezent, abordarea este pusă la îndoială în alte părţi ale lumii care se redeschid în ciuda focarelor active, pe motiv că ar fi mai puţin eficientă în faţa variantei Delta mult mai contagioasă.

Noile centre de carantină vor fi puse în funcţiune în serii ordonate, în funcţie de risc, a informat Cui Gang, un oficial de la Comisia Naţională de Sănătate.

În oraşe unde e de aşteptat să intre un număr considerabil mai mare de călători de peste hotare, ca şi în oraşe-port cu cifre ridicate de infecţii importate, ar trebui să fie prevăzute „staţii sanitare” pentru monitorizare medicală, dar şi centre încăpătoare de carantină ce ar putea fi folosite în situaţii de urgenţă.

Facilităţile de carantină din China se limitează în prezent în mare parte la unităţi hoteliere pe care China intenţionează să le verifice pentru a se asigura că respectă anumite standarde în termeni de localizare, organizare şi facilităţi care să împiedice transmiterea comunitară.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite