Cel puţin doi morţi în urma protestelor faţă de guvern din Venezuela
0Un adolescent şi o femeie au fost împuşcaţi de către autorităţi în protestele din Venezuela faţă de guvernarea preşedintelui Nicolas Maduro, relatează BBC.
Câteva zeci de mii de persoane au ieşit miercuri pe străzile din Venezuela pentru a cere o nouă serie de alegeri prezidenţiale precum şi eliberarea din închisoare a politicienilor din opoziţie. Conform relatărilor, cel puţin două persoane au fost ucise.
Un adolescent a fost împuşcat în capitala ţării, Caracas, în timp ce femeia a fost ucisă în San Cristobal, un oraş aflat la graniţa cu Columbia. Preşedintele i-a acuzat pe protestatari că îi atacă pe poliţişti şi că se folosesc de haos pentru a jefui magazinele. Acesta a mai declarat că peste 30 de persoane au fost arestate, în timp ce un alt grup de oameni, suporteri ai guvernului, ţin un marş în Caracas.
Deşi deţine cea mai mare rezervă din lume de petrol, Venezuela are de mai mulţi ani probleme cu inflaţia uriaşă, criminalitatea în creştere şi o scădere a bunurilor de bază. Protestele, cele mai mari din ultimii trei ani, au loc în toată ţara şi pun presiune asupra preşedintelui de a negocia cu opoziţia şi de a găsi o soluţie pentru a scoate Venezuela din criza financiară.
Manifestanţii anti-guvern spun despre acţiunea loc că reprezintă „a doua zi de independenţă” a ţării. Următoarele alegeri sunt aşteptate a avea loc în 2019, însă opoziţia e de părere că Venezuela e la un pas de dezastru, analiştii spunând că se aşteaptă ca inflaţia să depăşească anul acesta 700%.
Ultima criză a fost stârnită luna trecută de Curtea Supremă care a decis să preia în mod oficial puterea din parlament care era controlată de către opoziţie. Trei zile mai târziu, Curtea Supremă a revenit asupra deciziei, însă a fost prea târziu pentru a preveni valurile de proteste.
În prezent, protestele din Venezuela durează de mai multe săptămâni, în urma confruntărilor dintre manifestanţi şi forţele de ordine rezultând cel puţin şapte morţi şi mai mulţi răniţi.