Cel puţin cinci morţi, 20 de răniţi şi peste 20 de dispăruţi, în urma erupţiei unui vulcan din Noua Zeelandă VIDEO
0
Peste 20 de persoane sunt date dispărute, la o zi după ce un vulcan care e o cunsoscută atracţie turistică a erupt în Noua Zeelandă, omorând cel puţin cinci oameni şi rănind aproape 20, informează Reuters.
Poliţia a declarat că nu se mai aşteaptă să găsească supravieţuitori în urma erupţiei, care a avut loc pe White Island, luni, în jurul orei 01:11 GMT, aruncând în aer un nor gros de cenuşă.
În jur de 50 de persoane, neozeelandezi, precum şi turişti străini, erau în apropiere la momentul fenomenului violent şi mai mulţi oameni au fost văzuţi la marginea craterului cu doar câteva minute înainte de erupţie.
Serviciile de salvare nu au reuşit să ajungă pe White Island, fiind prea periculos.
„Nu au fost văzute semne de viaţă până la acest moment”, a precizat poliţia într-un comunicat, marţi dimineaţă, după ce elicoptere de salvare şi alte aparate de zbor au survolat insula.
Operatorii turistici au reuşit să evacueze câţiva oameni de pe insulă, înainte ca aceasta să fie declarată nesigură. 23 de persoane au fost salvate, au afirmat autorităţile, luni, adăugând că altele sunt încă pe insulă.
„Poliţia încearcă de urgenţă să confirme numărul exact al celor care au murit...”, se mai arată în comunicat, adăugând că o navă se va apropia de insulă la prima oră, marţi, pentru „a analiza mediul”.