Analiză Ce urmează în Iran? Revolta suprimată, regimul rezistă. Insecuritatea, folosită ca armă geopolitică

Iranul rămâne într-o stare de tensiune mocnită. După săptămâni de proteste reprimate violent, străzile s-au golit, nu pentru că nemulțumirea ar fi dispărut, ci pentru că frica a câștigat, cel puțin temporar. Blocada informațională impusă de regim face dificilă evaluarea reală a situației, dar organizațiile pentru drepturile omului vorbesc deja despre mii de morți și peste 10.000 de arestări.

Revolta iranienilor, înaăbușită în sânge/FOTO:EPA/EFE

În timp ce președintele american Donald Trump îi îndeamnă public pe iranieni să continue protestele și promite sprijin, realitatea din teren arată limitele dramatice ale unei revolte fără structură și fără lider.

Fără lider, nu există revoluție

O observație dură, dar realistă, vine din presa turcă. Cotidianul Habertürk subliniază că actualele proteste nu sunt, în esență, o mișcare ideologică împotriva regimului, ci o reacție disperată la colapsul economic, inflație și sărăcie, amplificate de sancțiunile internaționale.

Istoria recentă a Iranului arată că nemulțumirea socială, oricât de răspândită, nu este suficientă pentru a răsturna un regim. În 1979, căderea șahului a fost posibilă pentru că a existat o figură capabilă să coaguleze furia populară într-un proiect politic. Astăzi, opoziția iraniană este fragmentată, dispersată și lipsită de o voce care să inspire și să mobilizeze masele. Fără un lider credibil, protestele rămân episoade de revoltă, nu începutul unei revoluții.

Reprimare și izolare: strategia dublă a regimului

Presa italiană descrie cu precizie mecanismul prin care autoritățile de la Teheran au reușit să sufoce protestele. Forțele paramilitare Basij au fost desfășurate masiv în orașe pentru a sprijini poliția în reprimarea străzii, în timp ce unitățile cibernetice au tăiat legăturile cu exteriorul.

Internetul a fost oprit aproape complet, iar lecțiile învățate din revoltele anterioare au fost aplicate fără ezitare: mai multă violență, mai puține imagini, mai puține dovezi. Regimul nu s-a mulțumit să ucidă și să aresteze, ci a încercat să șteargă urmele, blocând circulația informației și izolând populația de restul lumii.

Spectrul Siriei planează asupra Iranului

Pentru unii analiști europeni, scenariul cel mai sumbru este cel al unui război civil. France Inter avertizează asupra paralelismelor tulburătoare cu Siria anului 2011: un regim decis să supraviețuiască cu orice preț, protestatari pașnici care, confruntați cu violența, încep să se înarmeze și o spirală a conflictului care scapă rapid de sub control.

În cazul Iranului, consecințele ar fi incomparabil mai grave. Vorbim despre o țară de aproape 90 de milioane de locuitori, cu minorități etnice precum kurzii și balucii, unde deja există mișcări armate separatiste. O implozie internă ar avea efecte regionale și globale.

Uniunea Europeană, din nou spectator

Reacția Bruxelles-ului confirmă o problemă veche: lipsa de pârghii reale în politica externă. Declarațiile oficiale condamnă represiunea, cer eliberarea protestatarilor și restabilirea accesului la internet. Dar dincolo de formulări, influența UE asupra regimului de la Teheran este minimă.

După cum notează Neue Zürcher Zeitung, revolta din Iran demonstrează încă o dată neputința Uniunii Europene de a influența decisiv evenimentele din afara granițelor sale, în lipsa unei strategii coerente și a instrumentelor de presiune.

Insecuritatea, armă geopolitică

Pentru regimul iranian, supraviețuirea nu se bazează pe forță militară clasică, ci pe capacitatea de a genera insecuritate. Presa greacă subliniază că Teheranul știe foarte bine că nu poate câștiga o confruntare directă cu Statele Unite. În schimb, poate destabiliza.

Orice criză internă ridică riscurile geopolitice. Orice referire la Strâmtoarea Hormuz influențează prețurile energiei. Fiecare incident mută costurile asupra altora și oferă regimului un plus de putere de negociere. Insecuritatea devine, astfel, o politică de stat.

Revolta din Iran nu s-a încheiat, dar a fost împinsă sub suprafață. Regimul a demonstrat că știe să supraviețuiască prin violență, izolare și manipularea fricii. Fără leadership intern, fără sprijin extern coerent și cu o comunitate internațională divizată, schimbarea rămâne improbabilă pe termen scurt.

Întrebarea nu este dacă nemulțumirea va reveni, ci cât de dur va fi următorul val – și cât de pregătită este lumea să gestioneze consecințele.