Analiză Ce se ascunde în spatele mesajelor contradictorii dintre SUA și Iran privind un acord între Washington-Teheran

Războiul declarațiilor dintre Washington și Teheran atinge un nou vârf critic, chiar în momentul în care un acord diplomatic pare mai aproape ca niciodată. La scurt timp după ce președintele american Donald Trump a sugerat că un consens istoric cu Iranul este iminent, aparatele de propagandă ale Republicii Islamice au reacționat agresiv, contestând public atât caracterul acordului, cât și prevederile-cheie scurse în presă.

Ambele tabere încearcă își convingă propriul public că au obținut o victorie la masa negocierilor

Dincolo de optimismul afișat de Casa Albă, realitatea din teren indică o prăpastie adâncă între termenii acceptați de cele două tabere. Miza este uriașă: controlul rutelor energetice globale și viitorul dosarului nuclear iranian, totul pe fondul unei tranziții tulburi de putere la Teheran, relatează CNN.

Bătălia pentru Strâmtoarea Ormuz: „Deschisă” sau sub control iranian?

Cea mai acută divergență vizează statutul Strâmtorii Ormuz, un punct maritim nevralgic pe care Iranul l-a blocat de facto de la izbucnirea ostilităților. Deși Donald Trump a dat asigurări pe platforma Truth Social că strâmtoarea „va fi deschisă”, agenția semioficială iraniană Fars a respins categoric ideea revenirii la status-quo-ul de dinaintea războiului.

Teheranul transmite un semnal clar: acceptarea reluării traficului comercial nu înseamnă renunțarea la pretențiile sale suverane asupra acestui canal strategic.

„Pe baza ultimului proiect de text analizat, dacă se va ajunge la un acord, Strâmtoarea Ormuz va rămâne sub managementul Iranului”, a relatat Fars. „Faptul că Iranul a fost de acord ca numărul navelor tranzitarea să revină la nivelurile de dinaintea războiului nu înseamnă, în niciun caz, o revenire la conceptul de liberă circulație în condițiile anterioare.”

Ambele tabere încearcă acum să își convingă propriul public că au obținut o victorie la masa negocierilor

În timp ce Secretarul de Stat american, Marco Rubio, aflat într-o vizită oficială la New Delhi, a condamnat ferm atitudinea Iranului – amintind că Ormuz este o cale navigabilă internațională, iar amenințarea navelor comerciale încalcă flagrant dreptul internațional –, ambele tabere încearcă acum să își convingă propriul public că au obținut o victorie la masa negocierilor.

Președintele Pezeshkian temporizează, noul Lider Suprem rămâne nevăzut

În plan intern, președintele iranian Masoud Pezeshkian a ținut să amintească limitele puterii sale executive, declarând că nicio decizie strategică nu va fi luată fără aprobarea expresă a Liderului Suprem și în afara Consiliului Suprem de Securitate Națională.

Totuși, această reasigurare vine într-un moment de maximă incertitudine politică. Noul Lider Suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, instalat în funcție în luna martie, nu a mai avut nicio apariție publică de la inaugurare. Absența sa alimentează speculații intense privind starea sa de sănătate și locul în care se află, după ce atacurile masive americano-israeliene l-au eliminat pe tatăl și predecesorul său, ayatollahul Ali Khamenei. Deși presa de stat a raportat o întâlnire recentă a acestuia cu înalți comandanți militari, lipsa oricăror imagini foto sau video menține suspiciunea în rândul analiștilor occidentali.

Linia roșie a dosarului nuclear și condiția banilor înghețați

Pe componenta nucleară, Teheranul își menține o poziție de o intransigență totală în spațiul public. Agenția Tasnim a infirmat duminică orice speculație privind acceptarea unor noi restricții: „Iranul nu a acceptat nicio acțiune în domeniul nuclear în actuala conjunctură”.

Potrivit surselor diplomatice, arhitectura potențialului acord de pace s-ar structura în două faze distincte, însă condiționate reciproc:

Faza I (Primele 30 de zile): Iranul ar permite reluarea parțială a traficului în Strâmtoarea Hormuz și ar oferi asigurări formale că nu va dezvolta arme nucleare, primind în schimb dreptul de a-și vinde din nou petrolul și ridicarea blocadei navale asupra porturilor sale.

Faza II (30-60 de zile): Inițierea unor negocieri dure pe fond privind programul nuclear, inclusiv soarta stocurilor de uraniu îmbogățit aproape de nivelul militar.

Lecțiile trecutului apasă greu asupra diplomației iraniene. Invocând „experiențele negative anterioare” legate de nerespectarea angajamentelor de către occidentali, Teheranul a pus o condiție de neclintit: memorandumul inițial va deveni valabil doar dacă SUA vor debloca imediat o parte semnificativă din activele financiare iraniene înghețate în băncile străine, garantând accesul direct al țării la aceste fonduri.

Deși Marco Rubio a sugerat că s-au înregistrat „progrese semnificative” și că detalii majore ar putea fi anunțate în orele următoare, ecuația rămâne extrem de volatilă. Washingtonul își menține obiectivul ferm ca Iranul să nu dețină niciodată arma atomică, însă compromisul fragil căutat de Donald Trump riscă să se lovească de rezistența ideologică și de nevoia de supraviețuire a regimului de la Teheran.