Ce-i trebuie Greciei

Evoluţia problemei referitoare la datoria Greciei este gravă şi complicată. Mulţi dau vina pe Germania care a pus beţe în roate unei decizii clare de susţinere a guvernelor din zona euro.

Presiunile altor ţări europene, ale Băncii Centrale Europene şi ale Fondului Monetar Internaţional încearcă să convingă Berlinul să-şi schimbe comportamentul. Dar nu este doar vina Germaniei, mai sunt şi alte chestiuni ce ar trebui supuse dezbaterii internaţionale.

Este vorba, în primul rând, de concentrarea, pe o durată de numai trei ani, a planului de ajustare a politicilor economice cerut Greciei, de respectarea căruia depinde disponibilitatea de susţinere financiară internaţională. Cu toate că este excelent formulat de către Comisie, de Fondul Monetar Internaţional şi de Guvernul grec, e greu de crezut că este vorba de un plan realistic şi fezabil din punct de vedere politic şi economic. Ceea ce a dus deja la o oarecare ezitare a Atenei.

Măsurile pe care Grecia ar trebui să le adopte sunt restrictive şi riscă să înrăutăţească situaţia social-politică din ţară, reducând disponibilitatea acesteia de a se plia unei discipline impuse. Ar trebui, de fapt, ca scopul pe termen scurt să fie un rezultat gradual, dar mai sigur, adică să i se acorde Greciei mai mult timp pentru a-şi corecta dezechilibrele şi pentru a avea, în schimb, o mai mare siguranţă asupra deciziilor luate.

Concomitent, s-ar putea reformula Pactul de Stabilitate european, de care depinde disciplina finanţei publice a multor altor ţări. Pactul ar trebui să devină mult mai sever, mai invaziv, mai atent la politicile economice şi deci la dezechilibrele care merg dincolo de cel al finanţei publice. Însă trebuie deopotrivă să ceară ajustări graduale şi credibile. Cu un Pact de Stabilitate mai eficace, în timp ce Grecia şi-ar pune problemele în ordine, pieţele ar privi cu o îngrijorare mai mică ţări precum Portugalia, Spania şi Italia, dar şi către state aflate azi în mod oficial în condiţii de „deficit excesiv".

Să luăm un exemplu mai puţin obişnuit, pe cel al Franţei. Potrivit ultimelor documente ale Pactului, deficitul public francez, care a fost de 8,3% din PIB în 2009 şi este prevăzut de 8,2% în 2010, ar trebui să scadă sub 3% în 2013. Dar suntem siguri că Franţa poate şi, mai ales, vrea să facă acest lucru? Sau ne arătăm severitatea excesivă faţă de Grecia, în timp ce continuăm să ne amăgim cu un Pact care nu funcţionează, în cadrul căruia nu am reuşit nici măcar să controlăm veridicitatea conturilor pe care Grecia le-a comunicat în ultimii ani?