Cât mai conteaza America?

Chit ca doar americanii voteaza pentru noul presedinte, la campania din SUA participa toata lumea. Pentru editia nr. 6, FP ROMÂNIA a întrebat câtiva autori români, din tara si din strainatate,

Chit ca doar americanii voteaza pentru noul presedinte, la campania din SUA participa toata lumea. Pentru editia nr. 6, FP ROMÂNIA a întrebat câtiva autori români, din tara si din strainatate, ce fel de administratie americana sa ne dorim, noi, sud-est-europenii. Dincolo de raspunsurile optimiste publicate în revista, diluarea superputerii americane si aparitia unor puteri emergente sugereaza ca America nu mai este singurul reper. Chiar si analistii americani recomanda Americii mai multa atentie la puterile care vin din urma.

La finalul acestei editii FP, Moise Naim, redactorul-s ef al editiei americane, cere renuntarea la câteva dintre ipocriziile din politica externa a SUA - macar la cele care nu îsi mai au rostul.

Într-o editie FP anterioara, tot Naim socotea ca mai toata lumea este însetata de revenirea în politica internat ionala a Americii - desigur, una mai putin unilateralista decât cea a administratiei lui George W. Bush.

Chiar si aliatii cârcotasi - precum europenii - cred ca doar superputerea americana poate stinge cel mai bine incendiile din lume; si ca Washingtonul este esential pentru stimularea energiilor democratice, în Est si Sud.

Doar ca acolo au dospit multe alte energii, economice si politice, bazate fi e pe cresterea valorii materiilor prime furnizate, fi e pe un exploziv progres economic local alimentat de globalizare.

Categoria cocosi, faza regionala

O mare parte a politicii unei mari parti a lumii - a Americii si Rusiei, Europei si Orientului Mijlociu, a Chinei si Indiei, chiar si a Venezuelei - se învârte azi în jurul Iranului. Zanganirea unui program nuclear si rezervele de hidrocarburi îi dau Teheranului puterea de a-si tulbura cel putin vecinii.

Era de asteptat, atunci, ca presedintele Ahmadinejad sa-si umfl e pieptul la recentul summit al natiunilor nealiniate de la Teheran: "Puterile majore sunt în declin… ceea ce lasa loc natiunilor în curs de dezvoltare sa reformeze politica internationala, sistemele economice si sociale".

Reforma a început: setea de energie a Chinei si Indiei si jocul dublu al Rusiei, puteri în crestere rapida, scutesc Iranul în curs de nuclearizare de izolarea internat ionala totala la care încearca sa- l condamne puterile occidentale (ceea ce nu s-a întâmplat în cazul Libiei).

Mai surprinzator este ca si Turcia - sau Austria, prin OMV… - încearca sa evite sanc- tiunile împotriva Iranului, chit ca este - era? - un aliat de nadejde al SUA. Luna trecuta, piosii lideri ai Turciei sunnite l-au primit pe presedintele Iranului siit - si l-au primit la Istanbul, unde acesta s-a rugat cu poporul, în loc sa-l astepte la Ankara, unde ultrareligiosul oaspete ar fi trebuit sa se închine la memorialul fondatorului statului turc secular.

Nu doar vecinatatea, mai mult investitiile pe care doreste sa le faca în bogatul subsol iranian determina singura membra musulmana a NATO sa încalce consemnul aliatilor crestini. Anterior, tot la Istanbul sosise si presedintele sudanez, Omar al-Bashir, pentru summitul Turcia- Africa - eveniment de diplomatie economica remarcabil în sine, de vreme ce a atras peste 40 de lideri africani, care au convenit la schimburi turco-africane de 30 miliarde dolari în 2010.

De altfel, Turcia face o remarcabila politica internationala, complexa si abila, care bate din Israel si Siria, din Irak si Iran pâna în Caucaz si Asia Centrala.

Ca si programatic, presedintele Turciei a declarat presei occidentale, la un an de mandat, ca SUA nu mai pot desena politica globala doar pe cont propriu: "Exista natiuni mari. Exista populat ii uriase. Exista o dezvoltare economica incredibila în unele parti ale lumii. O noua ordine mondiala trebuie sa apara".

Declarat ia a fost facuta pe fundalul confl ictului deschis din Caucaz - unde Turcia face echilibristica între interesele proprii, cele occidentale si rusesti. Acuzata de Moscova ca a permis nave neriverane (americane) în Marea Neagra (pe litoralul georgian), Ankara a revenit cu propunerea unui Pact de Cooperare si Stabilitate în Caucaz, care sa includa Turcia si Rusia, Georgia, Armenia si Azerbaidjanul - fara o participare expresa a SUA sau UE.

Dezordinea multipolara

Asadar, o ordine mondiala multipolara, în care 20-30 de economii emergente - gen Africa de Sud, Venezuela, Indonezia, Kazahstan, Polonia sau Turcia - capata tot mai mari puteri regionale, în timp ce China, India sau Brazilia devin noile mari puteri globale, în rând cu Rusia.

Fareed Zacharia vede aici "ridicarea restului" - folosind drept comparatie apusul imperiului britanic la rasaritul celui american.

Dupa eurocentrismul dintre secolele 15 si 19 si secolul 20 american, puterea industriala, fi - nanciara ori chiar culturala iese de sub dominatia SUA. Dincolo de dimensiunea militara, unde America detine înca suprematia, are inevitabil loc ascensiunea politica internationala a unor state care experimenteaza o crestere economica de negândit cu doar câteva decenii în urma.

Analistul Newsweek & CNN crede ca America poate stabiliza, pe termen lung, si aceasta ordine emergenta, prin puterea idealurilor si ideilor sale - de pilda, noile puteri au adoptat, mai mult sau mai putin, ideea economiei de piata, iar unele chiar si ideea guvernarii democratice. O noua idee pentru Washington ar fi acum împartirea puterii globale cu pretendentii legitimati de volumul populatiei, cota din PIB-ul mondial, investitiile în armata si în active straine.

Cercetator si consilier de politica externa în administratiile republicane, Richard Haas descrie o lume mai curând "nonpolara", în care nu doar statele, ci si miscarile teroriste sau transnationalele, de exemplu, sunt actori internationali. La fi - nalul momentului unipolar al SUA, aparitia a numeroase centre de putere semnifi cativa face si mai difi cil raspunsul colectiv la provocarile regionale sau globale.

Haas recomanda Americii aliante selective si situationale, dedicate unor obiective pe termen mai curând mediu.

Aplicând aceste teorii în Europa, Bruxelles-ul ar trebui sa se înteleaga cu Moscova asupra Estului, iar o UE cu tot mai multi membri nu poate functiona decât ca "Europa cu mai multe viteze".

Atentie la cine vine din urma

■ Consilier de politica externa al candidatului John McCain, neoconservatorul Robert Kagan arata, în recenta sa carte "The Return of History and the End of the Dreams" (Atlantic Books, 2008), ca, în locul victoriei defi nitive si generalizate a ideologiei liberale pe care miza Fukuyama în anii '90, se petrece o revenire în forta a autocratiilor, precum cea rusa sau chineza, pe fondul ridicarii la lupta a radicalismului islamist.

■ Potrivit lui Kagan, liderii de la Moscova si Beijing cred ca un guvern central puternic poate asigura stabilitatea sociala necesara cresterii economice, iar majoritatea rusilor ori chinezilor sunt gata sa accepte autoritarismul atât timp cât le creste standardul de viata.

■ Pe plan extern, în timp ce democratiile liberale încearca impunerea noului concept al "suveranita- tii diminuate", care ar permite interventiile externe în favoarea unor populatii violentate de dictatori, autocra- tii se agata de vechiul principiu ONU al neamestecului strain în afacerile interne, care apara si guvernari autoritariste precum cele proprii. În acest sens, Rusia si China au votat, recent, contra unor sanc- tiuni ale Consiliului de Securitate împotriva liderilor autoritari de la Harare si Khartoum.

■ Invers, republicanii americani conduc un curent international de suntare a cadrului ONU - precum în cazul Kosovo -, eventual de creare a unei "ligi a democratiilor", care sa poata impune sanctiuni economice ori politice fara acordul ONU (vezi si FP ROMÂNIA nr. 5)

Petre Munteanu este managing editor al FOREIGN POLICY ROMÂNIA.