Brokerul care a devalizat Societe Generale | adevarul.ro

Brokerul care a devalizat Societe Generale

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Jerome Kerviel va trebui să le explice poliţiştilor care a fost mobilul acţiunilor sale şi dacă a avut complici Brokerul Jerome Kerviel, acuzat de o fraudă în valoare de aproape cinci

Jerome Kerviel va trebui să le explice poliţiştilor care a fost mobilul acţiunilor sale şi dacă a avut complici

Brokerul Jerome Kerviel, acuzat de o fraudă în valoare de aproape cinci miliarde de euro la banca franceză Societe Generale, s-a predat sâmbătă după-amiază la sediul poliţiei financiare din sud-estul Parisului.

Jean Michel Aldebert, şeful Brigăzii Financiare, a declarat că tânărul de 31 de ani cooperează cu autorităţile în cadrul anchetei care urmăreşte să determine modalitatea în care a fost comisă frauda, cea mai mare din istoria financiară a Franţei. Parchetul parizian a anunţat ieri că Jerome Kerviel va mai fi reţinut pentru interogatoriu încă 24 de ore.

La finalul perioadei de reţinere, acesta ar putea fi pus în libertate, dacă nu este considerat vinovat, ori va fi deferit Parchetului, dacă există indicii serioase privind participarea sa la vreo infracţiune. Anchetatorii încearcă să afle dacă tânărul a acţionat singur şi care a fost mobilul său. Potrivit publicaţiei "Der Spiegel", în ultimele săptămâni, Jerome Kerviel ar fi investit masiv în indicele-vedetă al bursei de la Frankfurt, DAX, achiziţionând 140.000 de contracte.

În perioada 1-18 ianuarie, DAX a scăzut cu 600 de puncte, ceea ce înseamnă că francezul a pierdut circa două miliarde de euro. "Der Spiegel" mai notează că şefii băncii franceze au fost avertizaţi asupra "pierderilor imense" de la bursa germană.

Sarkozy apără sistemul bancar francez

Premierul Francois Fillon a criticat deschis banca pentru că nu l-a avertizat mai devreme că are necazuri. "Am fost anunţat miercuri, împreună cu toate autorităţile statului", a declarat Fillon. Aflat în vizită în India, preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a spus că este vorba de "o fraudă internă de amploare". Sarkozy a mai precizat că pierderile "nu afectează caracterul solid şi de încredere al sistemului bancar francez".

La rândul său, guvernatorul băncii centrale a Franţei, Christian Noyer, a afirmat că, în prezent, conturile Societe Generale sunt curate, după ce au fost ridicate mizele plasate de trader pe indicii unor burse europene, relatează agenţia Reuters.

Creditele din Europa de Est, investigate

Colegiul Comisiei Bancare din Franţa, organism însărcinat cu controlul instituţiilor de credit, se reuneşte astăzi pentru a discuta despre ce s-a întâmplat la Societe Generale şi pentru a se asigura că toate procedurile de control au fost respectate. Marile semne de întrebare privesc modul în care Jerome Kerviel a provocat băncii pierderea de cinci miliarde de euro.

Potrivit "Le Point", anumiţi administratori au mărturisit, sub acoperirea anonimatului, că au îndoieli în privinţa responsabilităţii exclusive a tânărului. Conform unor surse citate de publicaţia franceză, poliţia desfăşoară deja investigaţii privind credite de mai multe miliarde de euro, acordate în Europa de Est, unde Societe Generale deţine filiale în România, Polonia, Cehia, Bulgaria, Rusia, Serbia, Muntenegru, Slovenia şi Croaţia.

Agenţia de evaluare financiară Moody's a confirmat, la sfârşitul săptămânii trecute, toate ratingurile acordate subsidiarei româneşti a Societe Generale, BRD - SocGen. În schimb, Moody's a coborât ratingurile băncii-mamă de la "A1/B" la "A2/B-". Preşedintele BRD, Patrick Gelin, a dat asigurări că banca din România nu este în niciun fel afectată de ceea ce s-a întâmplat în Franţa, deoarece are contabilitate separată, iar rezultatele ei financiare nu sunt afectate.

Exasperaţi de jurnaliştii aflaţi pe urmele lui Jerome Kerviel, locuitorii unui bloc din Neuilly sur Seine au plasat la intrare un afiş. Ziariştii sunt informaţi că cel mai căutat broker din lume locuieşte la etajul al treilea, dar nu a mai fost văzut de mult timp.

Top articole

Partenerii noștri