Belgienii cer în stradă: terminaţi circul politic!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 30.000 de flamanzi şi valoni au protestat ieri la Bruxelles faţă de incapacitatea politicienilor de a forma un guvern de coaliţie de mai bine de 220 de zile. Îmbrăcaţi în alb, demonstranţii, cei mai mulţi tineri, au decis să nu poarte însemnele vreunui partid şi nici steagul Belgiei. Ei au cerut celor şapte partide care negociază fără succes formarea unui nou Executiv din iunie „să termine circul politic".

Apelul la protest, lansat pe Facebook de cinci studenţi de la Universitatea Bruxelles, a făcut peste o sută de mii de accesări în doar două săptămâni. Protestul s-a desfăşurat sub mottoul „Shame" (Ruşine) adresat politicienilor. Iniţiatorii mitingului au ales special un cuvânt din limba engleză ca să nu provoace vreo dispută lingvistică între flamanzi şi valoni. „Nu sunt în stare nici măcar să se asculte unii pe ceilalţi. Politicienii noştri nu fac decât să se insulte reciproc. Este o ruşine", a explicat unul dintre protestatari. Cele şapte partide nu reuşesc să ajungă la un numitor comun în ceea ce priveşte reforma statului.

Printre propunerile supuse negocierilor se numără şi o mai mare autonomie fiscală şi socială pentru regiunile Flandra, Valonia şi Bruxelles. Liderii flamanzi, spre exemplu, vor să diminueze suma de bani transferată vecinilor mai săraci, valonii.

Record de haos politic

Belgia a bătut recordul în Europa la capitolul criză politică. Recordul era deţinut de Olanda, care în 1977 a avut nevoie de 208 de zile să formeze un Guvern. Mai grav, Belgia riscă să doboare şi recordul irakienilor, care în 2009 au avut nevoie de 289 de zile de negocieri pentru un nou Executiv. Belgienii şi-au exprimat nemulţumirea plastic. Artistul Franz Cuoqidor a expus o bicicletă tandem, în care partenerii pedalează în direcţii opuse, un actor a cerut conaţionalilor să nu-şi mai radă bărbile, iar peste o sută de mii de tineri şi-au campat - virtual - corturile în faţa sediului Guvernului. Jurnalistul Kris Janssens a postat pe internet un clip în care îi compară pe politicienii belgieni cu un instalator pe care l-ai chemat să-ţi repare duşul şi care îţi spune că rezolvă problema abia peste 200 de zile, cerând însă să fie plătit.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite