Belgia a inaugurat astăzi o nouă staţie ştiinţifică în Antarctica | adevarul.ro

Belgia a inaugurat astăzi o nouă staţie ştiinţifică în Antarctica

Publicat:
Ultima actualizare:
0

După 40 de ani de la închiderea bazei Regele Boudouin, Belgia a pus din nou piciorul în Antarctica, inaugurând astăzi o nouă staţie ştiinţifică de concepţie revoluţionară, ce îmbină tehnologia de vârf cu respectul total faţă de mediu, relatează AFP.

Potrivit Agerpres, baza ''Princess Elisabeth'', imaginată în 2006 de către exploratorul belgian şi inginer Alain Hubert, a fost declarată oficial deschisă în prezenţa a doi miniştri belgieni, cercetători şi şefi de la aproximativ cincisprezece întreprinderi, partenere ale proiectului.

Timpul era frumos şi temperatura, sub 9 grade Celsius de dimineaţă, părea să fie îngăduitoare la prânz, în timpul ceremoniei la care au participat circa 100 de persoane înainte de a intra în bază.

Construită în ultimele două veri australe, costând circa 22 milioane de euro, bani proveniţi în majoritate din sectorul privat, baza este situată la 72 de grade latitudine sudică, la 200 de kilometri distanţă de locul unde s-a aflat baza Regele Boudouin, abandonată în 1967.

Construcţia sa continuă, de asemenea, prezenţa belgiană pe continentul alb, după 112 ani de la mitica hibernare a lui Adrien de Gerlache la bordul navei Belgica, prinsă în banchiză.

Baza, care poartă numele fiicei celei mari a moştenitorului Tronului Belgiei, poate găzdui 20 de persoane. Ea domină un câmp cu circa 50 de corturi.

Cu o structură aerodinamică de 22 de metri de coastă şi o înălţime de 10 metri, acoperită cu inox şi prevăzută cu izolaţie, ea este amplasată pe piloni ancoraţi într-o platformă de granit.

Opt instalaţii eoliene şi 400 metri pătraţi de panouri solare furnizează electricitate şi apă caldă.

Top articole

Partenerii noștri