Barack Obama anunţă ridicarea embargoului asupra vânzării de arme către Vietnam

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele american Barack Obama alături de secretarul general al Partidului Comunist din Vietnam Nguyen Phu Trong FOTO AFP/Getty Images
Preşedintele american Barack Obama alături de secretarul general al Partidului Comunist din Vietnam Nguyen Phu Trong FOTO AFP/Getty Images

Preşedintele american Barack Obama a anunţat luni, în timpul unei vizite istorice la Hanoi, că Statele Unite vor ridica embargoul impus asupra vânzării de arme letale Vietnamului, fostul lor inamic, relatează BBC News.

În cursul discuţiilor cu liderii comunişti, Obama a precizat că embargoul reprezintă „o rămăşiţă a Războiului Rece“, ce trebuie ridicat deoarece Washingtonul şi Hanoiul au „dezvoltat un nivel (sporit - n. red.) de încredere şi cooperare“.

Potrivit analiştilor, ridicarea embargoului îi permite Vietnamului să îşi consolideze mijloacele de apărare, în condiţiile în care are dispute teritoriale cu China.

Însă Obama a atras atenţia că ridicarea restricţiilor nu are nicio legătură cu Beijingul, ci cu normalizarea pe termen lung a relaţiilor cu Vietnamul.

„(Este - n. red.) clar, în urma acestei vizite, că ambele noastre popoare sunt dornice de o relaţie şi mai strânsă“, a declarat Obama.

Vizita liderului de la Casa Albă vine pe fondul ameliorării relaţiilor dintre cele două ţării şi în condiţiile în care Statele Unite încearcă să îşi consolideze relaţiile cu aliaţii lor din Pacific.

Vietnamul cere de ani de zile ridicarea embargoului privind armele, care este în vigoare de câteva decenii. Acesta a fost ridicat parţial în 2014.

Anterior, oficiali de la Casa Albă au atras atenţia că restricţiile vor fi anulate numai dacă Vietnamul face progrese în ceea ce priveşte drepturile omului.

Întâlnirea de la Hanoi are loc la 41 de ani de la sfârşitul războiului din Vietnam, în care Statele Unite au încercat să împiedice regimul comunist să cucerească Vietnamul de Sud.

Mai multe milioane de vietnamezi - civili, combatanţi comunişti şi soldaţi sud-vietnamezi - precum şi peste 58.000 de militari americani au fost ucişi în lupte. La finalul războiului, în 1975, comuniştii au preluat controlul asupra întregii ţări.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite